REŢINUT de poliţişti pentru nerespectarea ordinului de protecţie

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călimănești, Postului de Poliție Berislăvești și Sălătrucel au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat de 57 de ani din Berislăvești, pentru nerespectarea obligațiilor impuse prin ordinul de protecție.
În seara zilei de 17 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de un tânăr din Berislăvești, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu său, a fost agresat fizic și amenințat cu moartea de către tatăl său. Ajunși la fața locului și din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că cele sesizate se confirmă.
La data de 01 septembrie a.c., pe fondul unui conflict asemănător, între bărbatul de 57 de ani și concubina sa, ce a avut loc la aceeași locuință, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, ordin prelungit de către Judecătoria Brezoi, la data de 02 septembrie a.c., acesta fiind obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de concubina sa și membrii familiei și părăsirea temporară a locuinței conjugale pe o perioadă de 6 luni.
În urma probatoriului administrat, față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Vâlcea, începând cu orele 21:00.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului judecătoresc.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...