RESTRICȚII DE TRAFIC în Râmnicu Vâlcea ! SuperCupa României la Karting electric - Marele ePremiu al oraşului va avea loc în acest week-end

În acest week-end, centrul municipiului va fi gazda SuperCupei României la Karting electric ”Marele ePremiu al oraşului Râmnicu Vâlcea” – eKart ‘nG City Center 2019 pentru copii între 4 şi 13 ani, în organizarea Asociaţiei Clubul de Karting Bucureşti, în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi în asociere cu Formula Electric Promotion, Automobil Clubul Român, Federaţia Internaţională de Automobilism şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Conform programul competiţiei, sâmbătă, 15 iunie, şi duminică, 16 iunie, între orele 9.00 – 14.00, vor avea loc probele de Circuit Stradal – Viteză pe Circuit pe traseul Calea lui Traian – str. Constantin Brâncoveanu – str. General Praporgescu – bd. Tudor Vladimirescu, iar la întrecerea karturilor electrice sunt aşteptaţi deopotrivă copiii, dar şi adulţii atraşi de viteză şi de adrenalina virajelor strânse. Punctul de Start/Sosire va fi pe Calea lui Traian, în zona Bisericii Toţi Sfinţii. Prima SuperCupă la Karting electric din România s-a desfăşurat la Bucureşti, în anul 2017, iar de atunci s-au mai derulat ediţii ale acestei competiţii în Capitală şi în municipiul Constanţa. Prin organizarea acestui eveniment, Râmnicu Vâlcea intră în rândul comunităţilor locale care susţin sporturile şi e-mobilitatea în rândul copiilor şi tinerilor.

Restricţii de trafic

Ca urmare a desfăşurării ”Marelui ePremiu al oraşului Râmnicu Vâlcea”, în zilele de 15 şi 16 iunie 2019, între orele 8.30-14.30 se interzice circulaţia auto pe următoarele artere de circulaţie: Calea lui Traian, direcţia de mers Sud-Nord, pe segmentul cuprins între intersecţia cu str. General Magheru şi intersecţia cu bd. Nicolae Bălcescu; Calea lui Traian, direcţia de mers Nord-Sud, pe segmentul cuprins între intersecţia cu bd. Nicolae Bălcescu şi intersecţia cu str. Ştirbei Vodă; str. General Praporgescu, de la intersecţia cu bd. Nicolae Bălcescu până la intersecţia cu bd. Tudor Vladimirescu; str. Constantin Brâncoveanu, segmentul de stradă cuprins între intersecţia cu Calea lui Traian şi intersecţia cu str. General Magheru; bd. Tudor Vladimirescu, segmentul cuprins între intersecţia cu Calea lui Traian şi intersecţia cu str. General Praporgescu şi Scuarul Mircea cel Bătrân.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...