Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

FOTO: Iadul ALB, dezlănţuit la Perişani. 80 % din livezile comunei vâlcene sunt afectate

21 Apr 2017
Peisaj de iarnă în comuna Perișani la sfârșitul lunii aprilie, toată localitatea fiind acoperită de zăpadă în câteva zile. Cel mai rău a nins în satele Mlăceni și Poiana, unde autoritățile au intervenit cu utilajele din dotare pentru deszăpezire. Din cauza precipitațiilor abundente, comuna a fost în beznă aproape 30 de ore, după ce mai multe fire de curent au cedat din cauza zăpezii. Cele mai mari pagube s-au înregistrat în livezile localnicilor, aproape 80% din pomi fiind distruși. Edilul Ion Sandu spune că nu a mai fost o astfel de situație de zeci de ani și că va cere ajutor de la guvern pentru a-i ajuta pe oamenii pagubiți. "Nu credeam că în apropierea lunii vom mai avea nefericita experiență, să vedem atâta zăpadă cum n-am avut toată iarna. Cel mai rău lucru este că, pomii au înflorit, iar zăpada și lapovița i-a afectat, rupandu-i în totalitate. Cred că 80% din livezile comunei sunt distruse. Vom face tot ce trebuie ca localnicii, pomicultorii în special, să poată obține o subvenție de la stat să-și refacă la toamnă livezile. Tot este distrus, stratul de zăpadă a ajuns la 40-50 de centrimetri. La noi a început să ningă de două zile, din cauza zăpezii foarte grele, s-au rupt mai multe fire de tensiune, am stat fără curent aproape 30 de ore. Din punct de vedere al utilajelor, suntem pregătiți, nu mă gândeam că le vom folosi pentru deszăpezire în luna aprile, dar nu avem ce face" a declarat Ion Sandu, primarul comunei Perișani.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)