Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Înaintea Sărbătorilor Pascale, doi angajaţi ai CIECH Soda România au fost concediaţi

În urma protestelor din luna martie a acestui an, doi angajaţi ai CIECH Soda România şi-au pierdut locurile de muncă. Buharu Dumitru, vicelider al sindicatului „Sodistul” şi Marin Dumitru, lider sindicat de mentenanţă, s-au numărat printre angajații care s-au solidarizat la vremea respectivă cu cei patru colegi. În dimineaţa zilei de 12 aprilie, cei doi vâlceni au decis să intre în greva foamei în semn de protest la deciziile de concediere, considerându-se neîndreptaţi. Mai mult, aceştia ne-au declarat că nu au fost lăsaţi să-şi ia lucrurile de la birouri şi nici bonurile de masă.

În data de 24 martie 2017, patru persoane au intrat în greva foamei

În dimineaţa zilei de 24 martie 2017, liderul sindicatului Sodistul, Adrian Mugioiu, împreună cu alți trei membri ai sindicatului, au luat hotărârea de a intra în greva foamei. Decizia protestului a urmat unei serii de discuții și negocieri purtate în cadrul Comisiei Paritare, care au inclus solicitări de creștere a unor beneficii cum ar fi tichetele de masă, prima de Paște și altele.

Tot în aceeaşi zi, în jurul orelor 15, la ieşirea din tură, celor patru protestatari li s-au alăturat şi alţi angajaţi C.S.R. (aproximativ 50-60 de persoane.).

„În data de 24.03.2017 orele 15.00 la ieşirea din tură s-au alăturat celor 4 protestatari, alţi angajaţi CSR (n.r. Ciech Soda România), aproximativ 50-60 persoane, care au purtat discuţii în faţa clădirii „Pavilion” unde un salariat căruia nu îi cunoaştem numele a solicitat ca Directorul General să coboare pentru negocieri”, se arată în raportul întocmit de şeful de pază.

Discuţii tensionate pe holul “ Pavilionului”

Felul în care au pătruns angajaţii în incinta clădirii a fost cea care a cântărit mult în decizia de concediere a celor doi sodiști. Aceştia ne-au declarat că în urma primelor negocierilor s-a luat decizia de a se purta discuţii cu câte zece persoane. Din dorinţa de a se afla printre primii, angajaţii s-au îmbulzit la intrare, uşile rămânând în permanenţă deschise, din cauza sistemului cu fotocelulă. În acel moment, agenţii de pază au intervenit prin formarea unui cordon.

Iată ce ne-a declarat Buharu Dumitru: “ În data de 24 martie a.c., a avut loc o adunare spontană în care se cerea mărirea tichetelor de masă de la 9,57 lei la 15 lei. În prealabil, făcusem o consultare cu angajaţii pe bază de semnătură în care se specifica dacă sunt de acord cu mărirea tichetelor de masă şi în acelaşi tabel mai erau şi alte revendicări. Fiecare a scris ce a mai dorit. Apoi a avut loc acea adunare spontană. Am cerut să stăm de vorbă cu domnul director general. În prima instanţă, dumnealui ne-a refuzat. Domnul lider Mugioiu a mers la dumnealui şi i-a cerut consimţământul să stea de vorbă cu noi. După o perioadă, a acceptat să meargă câte zece persoane. Angajaţii s-au ingrămădit ca să fie printre primii zece. Uşile de la intrarea pavilionului sunt pe fotocelulă şi stau în permanenţă deschise. Agenţii de pază nu au intervenit, deoarece nu a fost nevoie. S-a intrat numai la parter, nu s-a escaladat sau s-a forţat intrarea la etaj (...). În final, domnul director a coborât pe nişte trepte în incinta pavilionului şi a stat de vorbă cu oamenii. Oamenii i-au spus ce doleanţe au. În final s-a văzut că răspunsurile sunt evazive (...) s-a terminat mitingul şi au ieşit şi cei patru colegi din greva foamei.

După terminarea discuţiilor cu domnul director am plecat cu toţii la casele noastre. Şeful de pază a făcut un raport pe care l-a prezentat conducerii. În baza acelui raport ni s-au desfăcut contractele de muncă. Noi suntem lideri sindicali. Pe plan profesional nu ne-au găsit motive. Ei ne-au desfăcut contractele de muncă precum că noi am fi adus oamenii acolo, i-am fi incitat şi am fi vorbit vulgar. În raport, şeful de pază explică clar că nu au avut loc incidente, nu s-a accidentat cineva şi ca firmele de pază care au fost dislocate pe platforma chimică nu au intervenit fiindcă nu a fost nevoie.”.

Iată cum au fost relatate evenimentele şi în raportul întocmit de către şeful de pază: “Domnul Director General a fost informat despre această solicitare (n.r. se dorea ca directorul să coboare la negocieri) şi a dispus ca salariaţii să formeze o delegaţie alcătuită din 5 persoane care să meargă pe cale paşnica la conducere pentru discuţii. Salariaţii nu au fost de acord cu această propunere iar Liderul de Sindicat a mers personal la conducerea C.S.R, după care a coborât, şi a discutat din nou cu salariaţii adunaţi în faţa clădirii „Pavilion". În jurul orelor 15.30, persoanele au forţat intrarea în clădirea „Pavilion" moment în care Agenţii Securitas au intervenit operativ şi cu profesionalism formând un cordon pe treptele scărilor, împiedicând deplasarea acestora către birourile conducerii CSR situate la etajul 1.

Ca urmare a discuţiilor purtate la parterul clădirii Pavilion între conducerea CSR şi salariaţi, protestul s-a terminat iar cei 4 sindicaliști au încetat „ Greva Foamei”. (...)

Pe tot parcursul acestui protest, Şeful de Pază Obiectiv şi Inspectorul Securitas au ţinut legătură permanent cu conducerea CSR pentru informarea şi gestionarea în mod corespunzător a situaţiei astfel că nici o persoană nu a suferit leziuni sau vătămări corporale şi nu au fost distruse / degradate bunuri aparţinând CSR.”

Discuţii au avut loc şi la Prefectura Vâlcea

La solicitarea primită din partea Sindicatului „Sodistul”, prefectul Radu Renga s-a întâlnit marți, 11 martie, cu membri ai acestei organizații de masă, ca urmare a conflictului de muncă apărut între salariați și conducerea societății CIECH Soda România. La întrevedere au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, precum și ai Consiliului Județean Vâlcea.

În cadrul discuției, liderul de sindicat, Adrian Mugioiu, a adus la cunoștința celor prezenți că un număr de 74 de salariați au primit decizii de sancționare, doi dintre aceștia de concediere, ca urmare a faptului că s-au solidarizat cu ceilalți colegi care au intrat în greva foamei în data de 24 martie 2017.

În urma celor prezentate, prefectul Radu Renga a hotărât să se întâlnească și cu cei aflați la conducerea CIECH Soda România S.A., urmând ca mai apoi să se identifice soluții pentru detensionarea conflictului de muncă.

Sancţiunile primite de cei 74 de protestări

Pe lângă cele două concedieri, cinci lideri de sindicat au fost retrogradaţi din funcţie pe o perioadă de 60 de zile.

“Încă cinci, tot din partea liderilor de sindicat sunt retrogradaţi din funcţie pe o perioadă de 60 de zile. Nu mai sunt maiştri ci simplii muncitori şi la alţii li s-a dat penalizare 5% pe trei luni. În total au fost 74 de angajaţi sancţionaţi. (...)

Nu am fost lăsaţi să mai intrăm în incintă de pe data de 11 aprilie (n.r. data deciziei de concediere), mai avem acolo bonuri de masă...Ni s-a pus interdicţie să mai călcăm pe teritoriul USG. Puteau să ne aducă măcar lucrurile la poartă.” ne-a mai declarat Buharu Dumitru. Cei doi angajaţi lucrează la Sodă din anul 1988, respectiv 1990. Pe perioada protestului, cei doi foşti angajaţi sunt monitorizaţi de către o ambulanţă a SAJ Vâlcea.

Ce spune comunicatul oficial al CIECH Soda România

Comisia de Cercetare Disciplinară a CIECH Soda România a anunțat pe 10 aprilie 2017 rezultatul anchetei interne, derulate în cursul ultimelor două săptămâni. Ancheta a vizat comportamentele neconforme cu regulamentele interne ale câtorva angajați.

Convocarea Comisiei a fost făcută la solicitarea managementului, pe data de 31 martie 2017, când au fost înregistrate comportamente neobișnuite pentru activitatea din uzină. Antrenați de protestul declanșat de patru persoane (doi membri din conducerea sindicatului, un lider sindical și un angajat), pe data de 24 martie, alți câțiva zeci de angajați au forțat intrarea în pavilionul administrativ, în ciuda invitației la dialog, conform procedurilor uzuale.

După audierea a 12 persoane, analizarea faptelor și a dovezilor, comisia a constatat încălcari ale unor prevederi explicite ale regulamentului intern, încălcări ale codului etic al Grupului, asumat prin semnatură de fiecare angajat. Comisia Disiciplinară a decis sancționarea cu avertisment a 62 de persoane, retrogradarea pentru o perioadă de 60 de zile a cinci persoane, reducerea salariului cu 5%, pentru o perioadă de trei luni pentru cinci persoane și desfacerea contractului de muncă pentru alte două persoane.

Managementul CIECH Soda România promovează dialogul deschis și identificarea de soluții care răspund atât solicitărilor angajaților cât și situației dificile cu care se confruntă activitatea uzinei.

Prin dialogul din cadrul Comisiei Paritare, spre exemplu, au fost identificate soluții pentru acordarea cumulată a bonusurilor de performanță, a primei de Paște în valoare de 150 RON net în tichete cadou și a tichetelor de masă cu valoare crescută la 13 RON, înainte de Paște. De asemenea, s-a discutat despre o nouă formulă de a crește tichetele de masă la 14 RON, începând din luna mai 2017.

Managementul a contribuit activ la identificarea de resurse și la îmbunătățirea activității, care au dus la creșterea salariului mediu net în uzina de la 1940 RON în 2013 la 2400 RON în 2016. De asemenea, bonusurile de performanță trimestriale sunt legate de rezultatele obținute și se reflectă în veniturile angajaților, împreună cu alte beneficii cuprinse în Reglamentul Intern și Contractul Colectiv de Muncă. (CCM expirat în iulie 2016, dar conform Acordului încheiat în august 2016 între Sindicatul „Sodistul” și CSR, beneficiile și drepturile salariaților sunt în continuare respectate și acordate salariaților.)

„Din păcate, emoțiile generate de acțiunile de protest au dus la comportamente neprofesioniste și la încălcarea regulamentelor interne. Este necesară păstrarea unei discipline în lucru astfel încât să ne concentrăm pe obiectivele pe care le avem, și așa dificil de atins. Creșterea prețului la abur, calcar și sare se reflectă în posibilitatea noastră de a ne menține competitivi pe piață. Impactul în costuri, de multe milioane de lei în anul 2017, ne pune într-o situație dificilă în privința competitivității. Aceasta este acum critică, când pe piața sodei calcinate intră un nou concurent, din Turcia, care are cheltuieli de producție mult mai mici, întrucât folosește sodă extrasă din zăcăminte naturale. Aici trebuie să ne concentrăm toți, să generăm idei, și pentru asta avem nevoie de un climat de colaborare firesc”- spune Witold Urbanowski, CEO al CIECH Soda România.

Conform procedurilor, deciziile de sancționare disciplinară pot fi contestate în instanță în termen de 30 de zile calendaristice.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus