Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 30 martie 2017

29 Mar 2017
• Managerul de la Ambulanţa Vâlcea, dr. Constantin Pădureanu, face plăţi ilegale. Cel puţin aşa susţin unii angajaţi, care deja au informat Camera de Conturi Vâlcea, că deşi s-au emis motive ferme şi întemeiate de refuz la plată pentru 2 furnizori şi s-a depăşit valoarea contractului pentru anul 2016, managerul Pădureanu a insistat şi, în data de 9 martie 2017, chiar a dat o dispoziţie de serviciu directorului economic pentru a efectua plata către anumiţi furnizori.
Ambulanţa Vâlcea a avut pentru anul 2016 un contract încheiat cu S.C. MEDICAL CORP SRL, în valoare de 44.104,80 lei. Contractul a avut ca obiect de activitate repararea, întreţinerea aparaturii medicale şi efectuarea de revizii pentru aparatura medicală din dotare; instruirea personalului care utilizează aparatura medicală; precum şi consultaţii de specialitate tehnică.
Cei care trebuiau să pună viza cu bun de plată au constatat că s-a depăşit valoarea de contract cu suma de 32.039,61 lei, reprezentând 72,64% peste nivelul contractat, factura de servicii nr. 20166428/21.11.2016 cu suma de 29.256. lei, factura fiind înregistrată în evidenţa contabilă, pentru care s-a dat refuz de viză CFPP în faza de lichidare a cheltuielii, ca urmare a verificării documentelor care să ateste serviciile prestate, constatând că nu există proces verbal cu serviciile prestate, însuşite de beneficiar (compartimentul medical).
„După restituirea facturii la compartimentul medical care a iniţiat operaţiunea, a apărut un proces verbal încheiat în 17.11.2016, dar înregistrat la unitatea noastră sub nr. 1035/14.02.2017, semnat de ordonatori de credite - Dr. Pădureanu Dan Constantin. După prezentarea proiectului de angajament bugetar şi legal împreună cu factura, ordonatorul de credite a refuzat a aplica ştampila "BUN DE PLATA" , fără a confirma în acest fel pe propria răspundere că serviciile prestate au fost realizate.

La solicitarea ordonatorului de credite, s-a emis ordonanţarea de plată, însoţită de documentele justificative în original, semnată de persoana din compartimentul medical, fără viza de control financiar preventiv, pentru care s-a întocmit şi refuzul de viză motivat, înregistrat sub nr. 977/9.02.2017, întrucât ordonatorul de credite a refuzat să vizeze factura cu "BUN DE PLATA" şi să emită decizie internă pentru autorizarea plăţii furnizorului din creditele bugetare ale anului 2017 de către compartimentul economico-financiar, prin neluarea măsurilor legale care se impun.
Am întocmit adresa nr. 1131/1,7.02.2017 prin care am răspuns notei explicative nr. 122/13.02.2017 - solicitată: de ordonatorul de credite, prin care am motivat cauzele neefectuării plăţii furnizorului, din lipsa procesului verbal de recepţie a serviciilor efectuate, însuşite de beneficiar; a întocmirii actului adiţional de majorare a valorii contractului şi a lipsei vizei "Bun de plata" a ordonatorului de credite”, se arată într-o scrisoare primită la redacţie.
• Ce nu am înţeles de la „Marşul pentru viaţă”. Sub genericul „Ajută Mama şi Copilul! Ei depind de tine!” mii de persoane, printre care şi vâlceni au militat de fapt împotriva avortului. La prima vedere ai fi crezut că această acţiune se referă la modalităţi de ajutare a mamelor şi a copiilor, aflaţi în dificultate, însă surpriză: toată această acţiune a vizat, de fapt avortul. A se înţelege că aceste rânduri nu au menirea de a fi pro-avort, însă considerăm că fiecare adult are dreptul de a decide ce face cu viaţa sa personală. Suntem curioşi pe când vor fi organizate astfel de marşuri şi pentru femeile care îşi cresc singure copiii, sub pumnii partenerilor violenţi. S-ar merita să ieşim în stradă pentru copiii români care sunt repetenţi la capitolul educaţie sexuală. Acesta este una dintre circumstanţele care duce la creşterea avortului. Haideţi să ne ridicăm timp de câteva secunde vălul habotniciei de pe ochi şi să ne trezim odată la realitate! Marşul împotriva avortului nu îţi va feri fiica de avort, însă educaţia sexuală DA!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro