Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ediţia a XIV–a a Concursului Naţional "MESAJUL MEU ANTIDROG"

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea, lansează în perioada 6 – 10 februarie a.c., ediţia a XIV–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel...fără droguri!”.


„Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA. Ediţia a XIV–a a concursului se derulează în intervalul februarie - iulie 2017, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.

Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

Parteneri în acest proiect, alături de ANA, sunt :Inspectoratul Școlar Judeţean Vâlcea, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Vâlcea, Palatul Copiilor Vâlcea, Primăria Rm. Vâlcea și organizaţii neguvernamentale. Secţiunile ediţiei a XIV-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen şi fotografie), film scurt metraj, spot, sport (la nivel judeţean), iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului. La nivel naţional, beneficiarii direcţi estimaţi ai concursului sunt 50.000 de tineri din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu).

Din judeţul nostru vor fi selecţionate 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural) ce totalizează aproximativ 3.500 de elevi. Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice, familia, prietenii şi societatea în general. În anul 2016, ANA a întreprins o serie de măsuri menite să stimuleze participarea elevilor din învăţământul preuniversitar la activităţile proiectului.

Astfel, ca şi principale rezultate ale ediţiei precedente a concursului „Mesajul meu antidrog”, la nivel naţional, amintim:
• 44 de judeţe şi sectoare ale Municipiului Bucureşti participante;
• 276 de lucrări evaluate la etapa naţională;
• 2520 de elevi finalişti la etapa naţională;
• 28 de lucrări câştigătoare;
• 28 de elevi premiaţi naţional;
• 40 de diplome acordate;
• 28 de tablete achiziţionate, pentru premierea câştigătorilor celor 5 secţiuni ale ediţiei a XIII-a a concursului.

O dată cu lansarea ediţiei a XVI-a a concursului, la nivelul fiecărui judeţ şi sector din Bucureşti, se va realiza evaluarea ediţiei a XIII-a şi vor fi premiaţi elevii câştigători.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus