Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

FOTO: Doi copii din Vâlcea salvaţi de Grupul de Intervenţie Rapidă

Proiectul inițiat de prefectul Radu Renga, Grupul de Intervenție Rapidă, gândit ca un parteneriat interinstituțional cu scopul de a preveni și combate fenomenul persoanelor abuzate începe să aibă efecte în județ, reușind să salveze miercuri, 11.01.2017, doi copii din sânul unei familii dezorganizate.

Prima acțiune a Grupului de Intervenție Rapidă a avut loc în cursul zilei de miercuri, 11.01.2017, la sesizarea primarului comunei vâlcene Bărbătești, domnul Constantin Banacu. În urma apelului, la fața locului s-au deplasat în regim de urgență membri ai Grupului de Intervenție Rapidă, respectiv ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea, precum și ai Instituției Prefectului- județul Vâlcea.

După finalizarea anchetei, doi copii cu vârsta de 4 luni, respectiv 2 ani au fost luați de către reprezentanții DGASPC Vâlcea și duși în Centrul de Primiri în Regim de Urgență din municipiul Râmnicu Vâlcea. Reamimtim că proiectul inițiat și implementat de reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut prima sesiune de formare în data de 19 octombrie 2016, în orașul Brezoi. La deschiderea sesiunii, prtefectul Radu Renga preciza că își dorește ca prin asemenea întâlniri să se creeze ”o rețea de comunicare” în rândul comunităților.

Menționăm că instituțiie implicate în planul de colaborare sunt următoarele: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar Județean, Serviciul de Ambulanță, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Pitești.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus