Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Oamenii fără adăpost, în atenția Primăriei Râmnicu Vâlcea

Oamenii fără adăpost, în atenția Primăriei Râmnicu Vâlcea foto: Mediafax.ro
Încă de la instituirea codului galben de ninsori la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, respectiv de la ora 22.00 din seara zilei de joi, 5 ianuarie, utilajele din dotarea SC Pieţe Prest SA, dublate de un efectiv uman format din aproximativ 20 angajaţi, au început împrăştierea de material antiderapant pe arterele de circulaţie din municipiu, astfel încât, la ora 4.00 a dimineţii de vineri, 6 ianuarie, toate străzile erau propice desfăşurării traficului auto. Nu au fost uitate nici zonele limitrofe ale Râmnicului, fiind făcute intervenţii în Aranghel, Feţeni, Dealul Malului, Priba, Colonie Nuci, Căzăneşti etc. Se continuă intervenţiile pe parcursul zilei de vineri, în special pentru a nu se forma polei pe carosabil în contextul temperaturilor foarte scăzute care se anunţă pentru perioada următoare.

La acest moment, Centrul Social de Urgenţă ”Ioana” găzduieşte 8 persoane fără adăpost, cifră rămasă neschimbată din data de 3 ianuarie, dar angajaţii Centrului se aşteaptă în nopţile geroase care urmează ca să fie solicitaţi de cei care nu au unde se adăposti. Este şi motivul pentru care CSU ”Ioana” va funcţiona în acest week-end cu personal complet, cei care vor apela la serviciile centrului, indiferent de oră, fiind aşteptaţi cu un ceai cald, o gustare, precum şi cu cazare într-una din camerele disponibile. Capacitatea CSU ”Ioana” este de 21 persoane, cu posibilitatea de extindere la peste 30 prin intermediul unor paturi pliante.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus