Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 22 decembrie 2016

21 Dec 2016
• Vin Sărbătorile, vine Apocalipsa cumpărăturilor! La anul, din iulie, îmi cumpăr tot ce am nevoie pentru Crăciun şi Anul Nou! • E mai bine ca înainte de ’89, dar cât de bine? • Cele două MINUNI aduse de Sevil Shhadeh! • Acuzațiile aduse de procurori doctorului Gheorghe Burnei au fost desființate de judecători!

• Vin Sărbătorile, vine Apocalipsa cumpărăturilor! La anul, din iulie, îmi cumpăr tot ce am nevoie pentru Crăciun şi Anul Nou! Încă de la începutul săptămânii, vâlcenii au luat cu asalt marile centre comerciale pentru a-şi cumpăra cu mult peste cele necesare sărbătorilor de iarnă. În trafic, aglomeraţia de la orele de vârf şi claxonele asurzitoare, îţi dau impresia că va trece un car mortuar prin zonă. Înjurăturile şoferilor sunt cele care te dumiresc rapid.

Dar să nu uităm de „vânători de promoţii” din marketuri care se calcă în picioare pe banane şi portocale! Omului normal, care nu vede în Crăciun un prilej de a mânca până cade sub masă, astfel de lucruri îi lăsă un gust amar! Este păcat că am ajuns o naţie care îşi găseşte alinarea în mâncare şi băutură! În acest ritm, sacrul sărbătorilor se va pierde tot mai mult în neant....

• E mai bine ca înainte de ’89, dar cât de bine? A mai trecut un an de la Revoluţie, în total strângându-se 27. “Jos Ceauşescu!” s-a auzit pentru prima oară în Timişoara. Foamea, frigul şi întunericul i-au scos pe români în stradă. Acum, la 27 de ani distanţă, nu puţin sunt nostalgicii care au ajuns să regrete astfel de vremuri tulburi. De la un la altul, clasa politică românească nu a făcut altceva decât să-şi urmărească propriile interese.

Acum avem libertate de exprimare, şi nu puţini sunt cei care profită de ea la maximum. Atunci când sunt luaţi la rost pentru limbajul vulgar folosit, scot la înaintare celebra libertate de exprimare. Din păcate astfel de persoane nu realizează că eroii revoluţiei nu au luptat pentru o astfel de “libertate”...

• Cele două MINUNI aduse de Sevil Shhadeh!

Am aflat cu toţii că Sevil Shhaideh a fost propunerea PSD+ALDE pentru funcția de prim-ministru. Dacă doamna Sevil va primi desemnarea şi din partea președintelui Klaus Iohannis, atunci vom avea parte de două premiere istorice.

Prima se referă la faptul că România va avea prima femeie prim-ministru din istorie.

A doua este este legată de religia premierului propus, şi anume cea musulmană. Această propunere vine într-un context european și internațional extrem de agitat în relația dintre creștini și musulmani.

Ah, şi să nu uităm de un alt detaliu, care din păcate, nu reprezintă o premieră pentru România! Liviu Dragnea a asistat ca martor la căsătoria lui Sevil Shhaideh, cum însuşi a afirmat după ce s-a vehiculat prin presă că i-a fost naş! "În religia musulmană nu există termenul de naş. Sunt martori. Atunci când se căsătoresc doi, un bărbat şi o femeie de religie musulmană, sunt unii care participă la acel eveniment şi care sunt martori. Nu există termenul de naş şi fin", s-a apărut Dragnea. Cum o dai, cum n-o dai, tot a CUMETRIE sună!

• Acuzațiile aduse de procurori doctorului Gheorghe Burnei au fost desființate de judecători! Aşa cum v-am spus şi în una din ediţiile trecute, această poveste este una cusută cu aţă albă. Brusc, procurorii nu îşi mai amintesc nimic de acuzaţiile de malpraxis sau de experimentele pe pacienţi pe care le-ar fi realizat doctorul Burnei, ci doar de luare de mită.

"(...) Trebuie precizat ritos faptul că nu sunt dovedite și nu fac obiectul cauzei penale de față eventualele acuzații de malpraxis la adresa inculpatului, cu atât mai mult cu cât pentru dovedirea acestora este nevoie de un REML, care în cauza de față lipsește. Nu poate fi reținută ca agravând situația inculpatului nici acuzația din referat privind caracterul experimental al unora dintre operațiile efectuate de către inculpat, întrucât, pe de o parte, ele exced obiectului prezentei cauze, iar pe de altă parte, sunt nedovedite. Revine Colegiului Medicilor, INML și Comisiei de Bioetică posibilitatea de a efectua o investigație serioasă, dar ulterioară prezentei propuneri, care să confirme sau să infirme temeinicia acestor acuzații, dar, la momentul de față, ele nu pot fi luate în considerare de către instanță, întrucât nu se concretizează în acuzații penale explicite la adresa inculpatului (...). Tot astfel nu fac obiectul pricinii de față și, în lipsa unei investigații serioase, nu pot agrava situația inculpatului nici susținerile privind caracterul omologat sau nu al unora dintre dispozitivele folosite de către inculpat la operații. Nici susținerea privind plata unor dispozitive medicale de către pacienți nu poate fi reținută de către instanță, întrucât excede obiectului cauzei, pe de o parte, iar pe de altă parte, din nou, Parchetul nu îi impută, în concret vreo faptă penală inculpatului", se arată în motivarea tribunalului.

Judecătorul mai spune că Gheorghe Burnei este acuzat de 15 fapte de luare de mită, însă, deşi medicul şi-a recunoscut vinovăţia, procurorii nu au dovezi în cazul a 5 dintre aceste fapte. "Parchetul nu a putut preciza cuantumul sumei de bani său persoana care i-a oferit inculpatului vreo sumă de bani (...)", precizează magistratul.

Totodată, judecătorul arată că pacienţii i-au dat bani lui Burnei după ce acesta a efectuat intervenţiile chirurgicale, "pentru a-l răsplăti pentru calitatea serviciilor medicale de care în covârşitoarea majoritate mituitorii erau mulţumiţi".

Magistratul consideră că modalitatea de săvârşire a faptelor de corupţie de către Burnei "nu este una deosebită, elaborată", faţă de alte cazuri, şi trebuie avut în vedere că el este "o personalitate recunoscută în domeniul medicinii, cu multe operaţii reuşite, unele în premieră mondială sau europeană", sau că "a avut o activitate meritorie şi în învăţământul superior medical, fiind doctor în medicină şi cadru universitar reputat".

Aşa cum am prezentat şi în cazul nostru din judeţul Vâlcea, poate marea greşeală a doctorului Burnei a fost aceea de a accepta cazurile grave ale pacienţilor, cărora nimeni nu le mai dădea şansa la o viaţă normală...Voci medicale au ajuns să se teamă acum de inovaţie pentru a nu avea probleme ca profesorul Burnei...ai cărui 40 de ani de carieră au fost şterşi cu buretele!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro