BOMBĂ în dosarul „Clanul LĂBUŞ”

BOMBĂ în dosarul „Clanul LĂBUŞ” foto Vocea Valcii
La începutul acestui an, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dat lovitura cu un dosar „greu”, reuşind să-i aresteze pe membrii „Clanului Lăbuş”, dar şi pe adjunctul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul Gabriel Popa. De atunci şi până în prezent, o parte din membrii grupării infracţionale se află în spatele gratiilor, o altă parte este plasată în arest la domiciliu, iar poliţistul se află sub control judiciar.

Rechizitoriul a fost terminat de procurori, iar în data de 6 aprilie 2015, dosarul a fost trimis pe rolul instanţei de judecată a Tribunalului Vâlcea. Încă de la acea dată, magistraţii au analizat cazul, iar în data de 8 iunie 2015 au ajuns la o concluzie explozivă, care ar putea dinamita întreg dosarul.

Rechizitoriul, sub semnul întrebării...

Aşa cum spuneam, la termenul de luni, 8 iunie a.c., magistraţii au ajuns la concluzia că rechizitoriul prin care cei şase membri ai grupării infracţionale, dar şi pe poliţistul de la IPJ Vâlcea, Gabriel Popa, trebuie retrimis procurorilor de caz. Explicit, se pare că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea vor fi nevoiţi să refacă rechizitoriul în totalitate. Asta pentru că magistraţii consideră că există în rechizitoriul o serie de excepţii şi neregularităţi, ce se întind pe pagini întregi.

„Deocamdată dosarul se află la camera preliminară a Tribunalului Vâlcea. Judecătorul camerei a ridicat însă excepţii la rechizitoriu întocmit de procurori, trimiţându-l înapoi la iniţiatori pentru a-l reface. Aşadar, magistratul a hotărât că procurorii trebuie să refacă rechizitoriul în totalitate faţă de toţi inculpaţii. Practic, procesul nu a început pe fond, el fiind, aşa cum spuneam, la camera preliminară şi nu se ştie când va începe judecata atâta timp cât rechizitoriul trebuie refăcut” – ne-a declarat avocatul Dragoş Ungureanu.

Patru rămân după gratii...

Aşa cum spunea, în luna ianuarie 2015, Vâlcea a fost zguduită de un nou scandal de corupţie, implicaţi fiind şase membrii ai unei grupări infracţionale, dar şi adjunctul şefului de atunci al Poliţiei Municipale, Gabriel Popa. Cei şase membrii ai grupării şi poliţistul au fost ridicaţi de mascaţi şi procurori în dimineaţa zilei de 13 ianuarie a.c., în urma a 29 de percheziţii domiciliare.

Dacă membrii Clanului Lăbuş au fost acuzaţi de şantaj, înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală, Gabriel Popa s-a văzut acuzat de divulgarea unor informaţii secrete. Cei şase membri ai grupării sunt: Mihăiţă Obreja (Miţă Lăbuş) – liderul grupului, Petre Valeriu Sandu, Camelia Popa, Andrei Nicolae Binder, Radu Ştefan Drăghici şi Elena Larisa Ungureanu.

În data de 10 iunie 2015, judecătorul camerei preliminare a decis totuşi să menţină măsura arestului preventiv în privinţa a patru din cei şase membri ai „Clanului Lăbuş”: Mihăiţă Obreja, Petre Valeriu Sandu, Andrei Nicolae binder şi Radu Ştefan Drăghici. În schimb, cele două inculpate în dosar, Camelia Popa şi Elena Larisa Ungureanu, sunt arestate la domiciliu, iar poliţistului Popa i-a fost prelungit controlul judiciar.
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...