Gicuţu Deaconeasa ar putea scăpa de închisoare

Gicuţu Deaconeasa ar putea scăpa de închisoare foto Vocea Valcii
Decizie surprinzătoare a judecătorilor Tribunalului Vâlcea, care au luat decizia de a-l scăpa de Gheorghe „Gicuţu” Deaconeasa de închisoare. Decizia, care nu este definitivă totuşi, a fost luată marţi, 9 iunie 2015, aceeaşi hotărâre fiind luată şi în cazul adjunctului Gărzii Naţionale de Mediu, Ion Marius Bărbulescu.

Arestaţi în data de 23 aprilie 2015, Deaconeasa şi Bărbulescu nu au stat decât aproximativ o lună şi jumătate în spatele gratiilor. Judecătorii vâlceni au considerat că este suficient şi marţi au luat decizia de a le înlocui arestul preventiv cu arestul la domiciliu. „Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Deaconeasa Gheorghe şi Bărbulescu Ion Marius cu măsura arestului la domiciliu” – se arată în minuta instanţei.

Dar, aşa cum spuneam, sentinţa nu este definitivă, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Piteşti, făcând contestaţie la decizie, contestaţie care se va judeca zilele viitoare la Curtea de Apel Piteşti.

După cum bine se ştie, Gicuţu Deaconeasa este acuzat de comiterea a nouă infracţiuni de cumpărare de influență în formă continuată, dare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. De asemenea, adjunctul Gărzii Naţionale de Mediu, Ion Marius Bărbulescu, este acuzat de trafic de influență în formă continuată și luare de mită.


Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...