BREAKING NEWS: Avocat din Drăgăşani, CONDAMNAT la închisoare cu executare

În 2014, la distanţă de doar o lună, un avocat din Drăgăşani a fost prins în flagrant de procurorii DNA, timp ce comitea fapte de corupţie. Bogdan Mitrache, pentru că despre el este vorba, a fost acuzat de trafic de influenţă. În data de 26 iunie 2014, avocatul din Drăgăşani a fost prins în flagrant chiar în timp ce primea de la denunțătorul Vasile Anghel, fratele lui Bercea Mondial, suma de 9.000 euro. Conform oamenilor legii, în cursul anului 2014, avocatul Bogdan Ion Mitrache din cadrul Baroului Vâlcea, i-a pretins lui Vasile Anghel suma de 20.000 euro, susținând că va interveni prin intermediul fratelui său, magistrat judecător, la judecătorii din cadrul Curții de Apel Craiova, învestiți cu soluționarea unui dosar, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile denunțătorului, fiului acestuia și concubinei acestuia din urmă.

Pentru fapta sa, avocatul Bogdan Mitrache a fost zilele trecute condamnat, de Curtea de Apel Piteşti, la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru trafic de infulenţă. Sentinţa dată de magistraţi nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.

Mai are un dosar la activ

Avocatul din Drăgăşani mai este implicat într-un dosar în care este acuzat tot de trafic de influenţă. El le-a promis unor inculpaţi, Ionel Călin şi Alina Ştefania Călin, că-i va ajuta să scape de acuzaţiile penale, dându-le de înţeles că are influenţă asupra magistraţilor Tribunalului Dolj şi Curţii de Apel Craiova. Bogdan Mitrache a pretins astfel în două rânduri şi a primit în trei tranşe suma de 29.000 de euro pentru a-l scăpa de închisoare pe Ionel Călin şi fiii acestuia, ce sunt arestaţi preventiv într-un dosar de vătămare corporală gravă. Pentru a fi cât mai convingător, avocatul vâlcean s-a prevalat de relaţia de rudenie apropiată cu fratele său, judecător din cadrul Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală.
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...