FALS stareţ la Mănăstirea COZIA, escroc de profesie

Metodele de escrocare ale românilor sunt din ce în ce mai diversificate, pe zi ce trece. Nici vâlcenii nu sunt lipsiţi de inspiraţie când vine vorba de comiterea unor infracţiuni, ei având o inventivitate demnă de invidiat. Exemple concrete sunt nenumărate, dar cel de zilele trecute le întrece pe toate. Un bărbat din Călimăneşti s-a gândit să facă bani pe căi necurate, dându-se drept stareţul Mănăstirii Cozia, Vartolomeu Androni.

Totul s-a întâmplat marţi, 25 august a.c., când Samir G. – 35 de ani, din Călimăneşti, a contactat telefonic o persoană în vârstă din Bucureşti, susţinând că este stareţul Mănăstirii Cozia şi vrea să ajute o familie nevoiaşă din localitate, dar are nevoie de o sumă de bani. Falsul monah a cerut 500 de lei, i-a dat bucureşteanului un cont fictiv, spunându-i victimei sale că atunci când va trece pe la mănăstire îi va restitui banii.

Persoana din Bucureşti a rămas surprinsă de solicitare, dar în acelaşi timp i s-a părut ceva ciudat. Astfel că, a făcut rost de numărul de telefon al Mănăstirii Cozia şi a cerut să vorbească chiar cu stareţul Vartolomeu Androni. Acesta din urmă a negat că ar fi solicitat bani prin telefon, l-a avertizat pe bucureştean că este doar o înşelătorie şi l-a îndemnat să anunţe poliţia.

Flagrant în Oficiul Poştal de la „24 de trepte"

Zis şi făcut, victima din Bucureşti a anunţat poliţia, iar în data de 26 august a.c., când rămăsese stabilit că se vor depune banii printr-un serviciu de transfer bani, oamenii legii au organizat un flagrant şi l-au prins pe escrocul Samir G., reţinându-l imediat. „Partea vătămată a stabilit cu presupusul călugăr ca în data de 26 august a.c. între orele 11.00-12.00 să depună printr-un serviciu de transfer bani suma solicitată, comunicându-i pentru tranzacţie un cod fictiv. În baza sesizării, poliţiştii au surprins în flagrant pe G. Samir, de 35 de ani, din oraşul Călimăneşti, în timp ce încerca să ridice banii. Bărbatul de 35 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea faptei de tentativă la înşelăciune, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu - Vâlcea cu propuneri procedurale" – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.

În după-amiaza zilei de miercuri, 27 august 2014, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au decis însă să ia doar măsura controlului judiciar în ceea ce-l priveşte pe falsul stareţ al Mănăstirii Cozia.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

16
Ian2020
Despre morți numai de bine!

Despre morți numai de bine!

Written byRomeo POPESCU

"În singuratate înveți rugăciunea și meditația care îți arată că ea, singuratatea, nu există." - Ioan Gyuri Pascu Despre regretata Cristina Țopescu este vorba. O tragedie neașteptată. Nici nu a început bine anul și o veste dramatică a întristat România....

Opinii

06
Ian2020
Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Written byMagda POPESCU

Continentul australian se poate transforma în orice secundă într-o catastrofă climatică fără precedent, incendiile care au cuprins întreg continentul fiind în plină desfășurare și la ora când scriu aceste rânduri. Imaginile apocaliptice care ne vin de acolo, din locul în...