voceavalcii ro
voceavalcii"La ce-i bună libertatea cuvântului,
daca nu te poți folosi de ea?"



"Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.

Dezvăluiri

Publicat în Dezvăluiri

Silviu Popescu şi gemul de magiun

Ian 19, 2014 Scris de 
Silviu Popescu şi gemul de magiun
Acest articol îl vizează pe renumitul ziarist tele-comandat Silviu Popescu, de la un ziar râmnicean aflat la coada publicaţiilor locale citite on-line (cu numai 300 de exemplare tipărite) - Curierul de Râmnic, care ocupă locul 206 din cele 1000 cărora li se urmăreşte zilnic şi oficial (pe Google) evoluţia cititorilor consumatori de informaţii din judeţul Vâlcea. Făcând parte din categoria "şi altele" ziarul său este tot atât de rar căutat (şi apreciat) cât este gemul de magiun vândut în marketuri. Dacă aş scrie că Silviu Popescu este un individ lipsit de inteligenţă sau că este prost, care expresie aţi aprecia-o ca fiind insultă? Ei bine, şi una şi alta, înseamnă acelaşi lucru, conform definiţiei dată pentru termenul de "prost", aflată în DEX. Numai că eu nu vreau să-l insult pe sărmanul ziarist tomnatic şi îi atribui doar eticheta de lipsit de inteligenţă sau de "nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune". Şi cum dracu să pot gândi că Silviu ar putea fi inteligent când în una din ediţiile trecute, prin articolul intitulat "Băi, fraţilor din PDL, ori suntem golani, ori nu mai suntem?" îi insultă pe politicienii din organizaţia judeţeană a PDL Vâlcea care au făcut aprecieri politice despre un regulament de acreditare a ziariştilor în Primăria Râmnicului, în fapt un atac la libertatea de informare şi de expresie. Deşi nimeni nu l-a băgat în seamă şi părerea lui chiar nu contează în peisajul politic sau administrativ al capitalei de judeţ (refuză să conştientizeze că nu contează în mediile social, politic sau economic vâlcene), pe fondul insultei adusă conducerii PDL, ziaristul scorojit pe margini (nu are nici măcar curajul semnării bălăriilor sale cu iz de articole) şi-a călcat în picioare colegii ziarişti cu rezultate meritorii în profesie, apreciate de cititorii publicaţiilor pe care le conduc, insultându-i pe George Smeoreanu (locul 38 – în clasamentul cititorilor publicaţiei Criterii politice), Romeo Popescu (locul 76 – Vocea Vâlcii), Tiberiu Pârnău (locul 105 – Ziarul de Vâlcea) şi Petre Tănăsoaica (locul 149 – Viaţa Vâlcii). Şi asta pentru faptul că au luat atitudine şi l-au criticat pe primarul penal întors temporar de la puşcărie – Emilian Frâncu - autorul plagiatului regulament revoltător de acreditarea ziariştilor prin care acesta încearcă să pună pumnul în gura presei. Referindu-se la colegii săi de breaslă (şi în special la cei care-l surclasează profesional permanent!), nu am auzit un singur comentariu fără bârfă, venin de florăreasa, cuvinte insultătoare în comentarii fără sfârşit pline de ură, ironii şi valsuri de femeie. Şi atunci de ce îşi insultă şi calomniază Silviu Popescu breasla? Ce comandamente îl conduc de îl apără pe condamnatul penal Emilian Frâncu, susţinând că prezumţia de nevinovăţie este de partea acestuia şi, ca atare, el nu este "penal", în timp ce ziariştii amintiţi de el sunt "penali" pentru că au mai primit câte o amendă administrativă în profesia practicată de ei de 24 de ani. Acest individ, toată viaţa lui a suferit de un mistuitor complex de inferioritate iar acum marota lui sunt cele 4 publicaţii de care am amintit. Şi nu întâmplător, lipsitul acesta de inteligenţă îi ia apărarea primarului penal Frâncu. Soţia sa, Mihaela Balcan (o fi fiind, totuşi, Mihaela Popescu?) este consiliera particulară a Frâncului, omul care nu-şi cunoaşte interesul şi şi-a distrus viitorul iremediabil. Vă amintiţi ce spunea Silviu Popescu despre fostul primar Mircia Gutău, în condiţiile în care două instanţe îl declaraseră nevinovat şi el, din "penal", nu-l scotea? Acum, primarul Frâncu, condamnat la 4 ani de închisoare şi eliberat temporar, în concepţia sa, este nevinovat (deh, prezumţia!) iar ziariştii care i-au adus critici normale într-o democraţie instalată, sunt "penali". Nici măcar prezumţia de nevinovăţie nu ne-o acordă şi nouă! Suntem un neam de idioţi pentru care cineva a făcut 13 ani de puşcărie. Altcineva a scris Jurnalul fericirii, altcineva a spus că Dumnezeu s-a născut în exil, altul a fost cu domiciliul forţat la Păltiniş, iar mulţi alţii, foarte mulţi, au murit în puşcăriile comuniste... iar noi avem nevoie de Felix Voiculescu şi de Antena 3, de pastorul adventist Mihai Gâdea, de Mircea Badea şi, în judeţul nostru, de inegalabilul Silviu Popescu! Să ne fie de bine... şi lui să-i fie de bezna întunericului minţii!

P.S. – Iată top-ul publicaţiilor vâlcene şi locul pe care-l ocupă ele în clasamentul on-line de pe Internet: Criterii politice – locul 38, Vocea Vâlcii – 76, Ziarul de Vâlcea – 105, Viaţa Vâlcii – 149, Arena – 179, Curierul de Râmnic – 206, Monitorul de Vâlcea – 222, Impact real – 225 şi Realitatea vâlceană – 262. Postul de televiziune "Vâlcea 1", postul primarului Frâncu, ocupă locul 309 în preferinţele consumatorilor de presă. Menţionăm că ziarul Curierul de Vâlcea nu mai figurează în clasamentul acesta, ceea ce înseamnă că nu contează în subiectul dezbătut.
Ultima modificare Luni, 20 Ianuarie 2014 11:24
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Vă place acest articol?
Urmăriți-ne pe FACEBOOK | GOOGLE Plus și TWITTER!

Romeo POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa romeo.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Vocea Cititorului

vocea cititorului

Fii reporter pe www.voceavalcii.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva ieşit din comun? Trimite pozele şi filmele la adresa de mail redactia@voceavalcii.ro.

Ai un pont bun? Trimite-l tot aici, iar noi te vom contacta!

Pentru formularul si pagina de contact apasa aici!

reclama casa romaneasca