Săptămâna vâlceană pe scurt

• liderul Emilian Frâncu şi-a luat-o (politic) cum nu se aştepta, ajungând în Parlament cu sprijinul calculatorului • după ce chestorul Ion Stoica, comandantul IPJ Vâlcea a schimbat garnitura şefiei instituţiei şi şi-a promovat „tovarăşul” de la Poliţia Rutieră • surse juridice din interiorul Palatului Cotroceni ne-au transmis informaţia că se pune la cale un act juridic de graţierea şi amnistierea unor pedepse penale •

• Nu cu mulţi ani în urmă, liderul Emilian Frâncu şi-a luat-o (politic) cum nu se aştepta, ajungând în Parlament cu sprijinul calculatorului, prin redistribuirea „resturilor” şi scos de la şefia organizaţiei judeţene a PNL, prin voinţa majorităţii celor pe care-i condusese ca un dictator. Multe au fost acuzaţiile care i-au fost aduse, iar noi ne-am bucurat de cele întâmplate, anticipându-le, cu mult timp în urmă şi transmiţându-le opiniei publice. Printre toate „calităţile” Frâncului, am scos în evidenţă şi faptul că acesta nu are prieteni, nu ştie să îi atragă pe combatanţii politici favorabili activitaţii liberale, îi favorizează numai pe aceia „care-i dau sau care-i aduc” şi că îşi va atrage asupra imaginii sale şi „obiceiurile” reproşabile ale lui Ion Nicolae – Dinţişor, omul său de „ciocolată” (cu care se-nciocolătea!), până la un moment dat. Ei bine, noi am apreciat şi anticipat acest „moment dat”, momentul când Nicolae va căpăta personalitate politică, se va umple de bani şi de foloase, suficienţa dându-i o putere ce va veni în reverberaţie cu puterea pe care credea „Măndelul” că o deţine în partid. Având o viziune formată din afara jocurilor politice liberale, am anticipat şi că Ion Nicolae îl va învinge pe Frâncu, ceea ce s-a şi demonstrat. Mototolit, umilit, transpirat de furia ce l-a cuprins, Frâncu a plecat cu coada între picioare din sediul PNL, din Rm. Vâlcea, urmat de un singur credincios: Aristin Dumitrescu. Acest OM, inginerul Aristin, prietenul râmnicenilor născuţi şi nu făcuţi, a rezistat tuturor ispitelor care-l atrăgeau spre alte partide, dar şi umilinţei pe care i-au tras-o prietenii spunându-i că este „ţine geanta” senatorului redistribuit Frâncu, „servitorul” acestuia. „Da, îi ţin geanta şi merg alături de el oriunde s-ar afla”, ne-a spus acesta. Atât devotament, ataşament şi corectitudine faţă de ipocritul parlamentar liberal, nu s-a mai văzut pe eşichierul politic vâlcean, în nici un partid. Iar dacă credeţi că Aristin Dumitrescu şi-a dovedit fidelitatea politică faţă de partid şi faţă de Frâncu, din motive materiale sau alte avantaje, vă înşelaţi. El este bine „dotat” material, are o familie închegată, face parte din „Clanul vaideenilor” – cei care conduc judeţul din spatele cortinei politice, economice şi sociale, într-un cuvânt, este realizat. Cu persistenţă, noi l-am atenţionat că va avea o mare deziluzie în prietenia şi respectul ce le poartă senatorului, acesta aruncându-l la „coşul de gunoi”, atunci când nici nu se aşteaptă. Şi iată că s-a întâmplat! Având promisiunea că va fi trecut pe lista Biroului Politic Teritorial al organizaţiei municipale a PNL, Aristin Dumitrescu a traversat întregul ciclu spiritual şi sufletesc, de la extaz la agonie. La alegerile municipale de duminică, 22 august, omul a constatat că nu mai este nominalizat în biroul de conducere, aşa cum i-a fost promis, astfel că nu a mai fost supus votului plenului conferinţei. Altul a fost preferat în locul său, Frâncu întorcându-i spatele, fără remuşcări şi regrete. Întrebându-l ce s-a întâmplat, acesta ne-a declarat: „Sunt foarte supărat. Frâncu m-a sunat şi mi-a spus că nu mă va mai trece pe lista de alegeri, pentru că l-a găsit pe inginerul Scarlat şi că acesta-i mai bun ca mine. Dar nu este acesta adevărul. Nu i-am mai dat nimic şi este obişnuit să primească (pentru partid, desigur – n.r.), având doar mână de popă. M-aţi găsit şi dumneavoastră făcând curat în sediul partidului, înainte de a pune pe jos o mochetă pe care tot eu am cumpărat-o. Îmi cer scuze că m-am supărat, atunci, pentru glumele ce le-aţi făcut, văzându-mă cu mătura în mână şi de-abia acum vă dau dreptate. Frâncu nu e om, nu poate fi prieten cuiva şi îşi urmăreşte numai scopurile personale. De acum, ştiu ce am de făcut!”. Tuturor liberalilor pe care i-am avertizat asupra caracterului senatorului Emilian Frâncu, asupra copilăriei întârziate care-l identifică cu grădiniţa şi lipsei demnităţii politice, nu avem decât să le mai amintim odată că ne-am devoalat de sute de ori deviza profesională: „Ne credeţi numai când murim!”. De acum, la conducerea organizaţiei municipale a PNL, râmnicenii lui Brătianu, prin Frâncu au ceea ce merită…

• După ce chestorul Ion Stoica, comandantul IPJ Vâlcea a schimbat garnitura şefiei instituţiei şi şi-a promovat „tovarăşul” de la Poliţia Rutieră, la comanda acestui serviciu nu se mai află nimeni. Noua grupare de forţă, inspectorul şef Stoica şi inspectorul şef adjunct Voica (vechi cunoştinţe de la „Rutieră”) încearcă să-şi impună oamenii fideli, la conducerea birourilor şi serviciilor din organigrama instituţiei, marginalizându-i pe foştii inspectori şefi descăunaţi (care s-au dovedit poliţişti serioşi şi buni profesionişti, „nemigrând” pe la alte Inspectorate, ca şi chestorul amintit), gândind ca la Poliţia Rutieră să aducă un alt „navetist”, un “pilos”, de pe la Bucureşti. E miere de găleată, IPJ Vâlcea, nu, mai marilor interesaţi? Subalternii titraţi şi cu experienţa mai mare ca a voastră, nu sunt buni să conducă activităţile pe care le-au păstorit şi a căror “materie primă” o mănâncă pe pâine? Toate aceste lucruri se văd bine din rândul contribuabililor, dar şi din interiorul Poliţiei. Zâzania s-a stârnit, lupta nevăzută se ascute şi, deja, printre vâlceni circulă zvonul că niciodată, la comanda IPJ Vâlcea, nu au fost atâţia comandanţi „pătaţi”, pornind de la „afacerea cu permisele” a poliţistului Ion Stoica, până la dubiile privind profesionalismul şi lăcomia pentru funcţii a comisarului şef Voica. Dacă acesta din urmă vrea să-i şi demonstrăm ce am spus, o putem face chiar în numărul viitor. În ceea ce ne priveşte, amândoi comandanţii sunt „dalmaţieni”.

• Informaţii de ultimă oră ne-au parvenit de la Banca Transilvania, din Cluj. Bordul băncii, luând cunoştinţă de situaţia dramatică în care se află sucursala din Rm. Vâlcea, odată cu pierderea calităţii de proprietar al imobilului din strada Gabriel Stoianovici, ia în calcul licenţierea directorului Hary Drăghici şi a jurist consultului Mihai Trincă. În opinia acestora, vina pierderii sumei de 1,150 milioane euro sau recuperării ei în urma tuturor creditorilor ROVIMET înscrişi la masa credală, le revine, în totalitate acestora, cu atât mai mult cu cât presa locală a transmis semnale de iminenţa falimentului şi nu s-au luat măsuri. Ne-au fost date asigurări că, în curând, un delegat al băncii din Cluj ne va invita la dialog pentru a primi de la noi toate informaţiile despre relaţia nefirească Crinu Popescu – Hary Drăghici, care nu se cunosc.

• Pe adresa redacţiei a sosit un e-mail, plin de amărăciune şi de revoltă, autorul acestuia, un preot binecunoscut opiniei publice, exprimându-şi nemulţumirea privind batjocora la care este supusă “colectivitatea preoţească judeţeană” de un ziarist local, intoxicat de un preot tânăr ce este cunoscut ca un oportunist şi un informator (predestinat!) al tuturor celor care mai pot şi vor să-i acorde atenţie. În fapt, iată un fragment din ceea ce ne-a scris acesta: „(…) După 1948, când puterea bolşevică se instala în România, când noii tovarăşi sus-puşi trăiau în privilegii, maşini, bani şi vile, închisorile comuniste se umpleau cu «duşmani ai poporului». Intelectuali, politicieni, studenţi, ţărani care se opuneau ocupaţiei roşii au suferit şi au murit pentru crezurile lor. Hăituiţi şi torturaţi de Securitate, unealta Partidului Comunist. Printre ei, mii de preoţi, vinovaţi doar de prea multă credinţă întru Christos. Erau periculoşi pentru noul regim ateist pentru că reprezentau rezistenţa morală. Ortodocşi, reformaţi, romano-catolici sau greco-catolici, preoţii erau târâţi în cătuşe, bătuţi, înfometaţi, puşi la munci grele şi omorâţi în temniţe. Călăii lor au reuşit să-i secătuiască de vlagă, dar n-au putut să le ia de pe buze rugăciunea şi credinţa sfîntă. Acum, după 65 de ani, nu se poate mai mare răutate decât să se spună că unii preoţi din România şi, cu predilecţie, din Arhiepiscopia Râmnicului, s-ar fi înscris în Partidul Comunist Român, înfiinţat de fratele lui Marx, vâlceanul Constantin Rotaru. De ce «fratele lui Marx»? Pentru că şi domnul Rotaru, ca şi filozoful german, şi-au dorit egalitatea în sărăcie a tuturor oamenilor, de pe poziţia lor de bogătaşi şi înavuţiţi prin exploatarea omului de către om. Vă pot da asigurări că niciun preot vâlcean nu s-a înscris în noul-vechi partid comunist şi tot ce s-a scris sunt baliverne zămislite de oameni fără minte, raţiune şi demnitate. (…)”. În faţa mesajului transmis prin Internet, subiectul a devenit foarte interesant şi, plecând de la cele scrise de colegul nostru de breaslă, ne-am înscris în investigaţii şi, drept urmare rezultatelor obţinute, putem spune că nu există nicio dovadă ca vreun preot vâlcean s-ar fi înscris în Partidul Comunist Rotaru sau că măcar s-a arătat favorabil apariţiei acestui partid, în afara preotului informator al semnatarului articolului incriminat. Ziaristul autor al intoxicării, cu o doză importantă de autosuficienţă şi de inconştienţă, s-a dedat la o intoxicare, la un aşa-zis “fonfleu jurnalistic”, de dragul senzaţionalului şi pentru a-l mulţumi pe patronul (din umbră) al ziarului unde îşi varsă, periodic, umorile şi neadevărurile. Ideea articolului a fost doar un motiv pentru că un anumit preot dintr-o parohie aflată prin preajma staţiunii Călimăneşti – Căciulata, ce se crede buricul pământului şi un anti-comunist emblematic, să-şi mai vadă odată numele într-un ziar, pentru ca mai apoi să se fălească cu spiritul amăgit de cât de tare şi de important este el. Ştim bine câte parale face acest preot (pentru care sancţiunea cu “ascultarea” devine ilogică, spre a i se mai putea aplica), cum, la fel, ştim şi care-i este crezul său de “luptător”… din şifonier. Autorul e-mail-ului, după ce i-a citit declaraţia de presă dată, i-a făcut acestuia o caracterizare la care subscriem, numai că din anumite considerente, de ordin personal, îl scutim de a afla, pe această cale, adevărul care se ştie despre el, publicând, acum, doar mesajul ce am fost rugaţi să i-l transmitem. O facem, cu menţiunea că, după apariţia acestor rânduri, îi punem la dispoziţie întregul text al superiorului preoţesc supărat. „…Nu ştiu dacă o veţi face (să publicăm epistola electronică – n.a.), dar insist să îi transmiteţi preotului (…) măcar faptul că la nivelul conducerii Arhiepiscopiei se ştie tot ce întreprinde el şi ce spune – critic şi defăimător sau prin injurii – la adresa superiorilor săi şi trebuie să aibă în vedere că numai bunătatea IPS Gherasim îl mai ţine activ în parohia unde slujeşte. Probabil, cândva, va da socoteală, pentru tot ce a făcut, rău, până acum…”

• Pataliputra