Săptămâna vâlceană pe scurt
- duminică, 15 august 2010
- 599 vizualizări
• micului Ponta „Futilescu” i-a ieşit porumbelul din gură şi a recunoascut că „mogulii influenţau 100% deciziile PSD”, pe timpul lui Geoană, dar nu spune ce influenţă au acum • sute sau chiar mii de români cad zilnic pradă tentativelor de înşelăciune prin intermediul telefonului mobil, spun oficialii operatorilor de telefonie mobilă • doamna Maria, a cărei onomastică a fost duminică, ocazie cu care îi transmitem pe această cale „La mulţi ani”, are noi interese economice • purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Carmen Constantinescu, este într-un permanent concediu de odihnă
• Micului Ponta „Futilescu” i-a ieşit porumbelul din gură şi a recunoscut că „mogulii influenţau 100% deciziile PSD”, pe timpul lui Geoană, dar nu spune ce influenţă au acum. După cât de repede a alergat la chemarea la ordine a lui Felix, următorul şef la PSD, cel de după Ponta, va da aceeaşi cifră, 100%. Lăsând gluma la o parte, este tragic ca un şef de partid să fie nevoit să recunoască public că PSD a devenit, practic, instrumentul politic al tripletei antinaţionale Patriciu-Nuş-Felix. Nimeni nu se mai îndoieşte că PNL e anexa lui Patriciu. În acest mod, rezultă clar că PSDNL, nemaiavând doctrină, programe, lucrează nu în folosul celor care i-au ales, ci în interesul mogulilor, care evident le dictează deciziile. Practic, „Micul Futilescu” scoate la lumină, fără să-şi dea seama, din fudulie şi pentru a-şi da importanţă, un fapt care practic îngroapă definitiv România, chiar şi pe aia de second-hand, anume că sistemul ticăloşit există, funcţionează şi a depăşit cu mult modelul mafiot cunoscut. Mafia putea cumpăra anumiţi oameni politici, dar acum, cupola naşilor Patriciu-Nuş-Felix a cumpărat cu totul PSDNL, după cum susţine Ponta, ceea ce înseamnă că România este şi va rămâne o ţară de mâna a şaptea, care nu se va integra în UE. Execuţia în piaţa publică a Prostănacului şi aruncarea peste bord a PNL sunt alte fapte prin care „Micul Futilescu” îşi arată muşchii, fiind susţinut de o mână de Bombonel şi de cealaltă de bătrâna cârpă kgb-istă. Ceea ce declara Ponta nu face decât să confirme şi să înţelegem mai bine că naşii, Patriciu-Nuş-Felix, nu vor decât să acapareze cu totul România, iar duşmanul lor, îl ştiţi, tiranul Traian, cel din directiva Nuş-kgb „Lichidaţi-l pe Băsescu”, e singurul care li se mai poate opune. Asta explică înverşunarea, ura, manipularea, minciuna etc, propagate zilnic de tele-cocinele (i)Realitatea şi Antenele. Cât timp Băsescu e la Cotroceni, mai putem avea o speranţă că România nu este îngropată definitiv, iar vuvuzele de tipul ziariştilor tonomaţi îşi strigă disperarea în zadar. Nu se poate înţelege cum un om normal, de bună credinţă, informat cât de cât, fără să aibă creierul spălat, în faţa acestor declaraţii, clare şi tranşante ale lui Ponta, să mai poată susţine aberaţiile cu care trepăduşii PSDNL defilează zilnic. Din păcate, Crin nu există. Spunem din păcate, pentru că este şeful singurului mare partid istoric existent pe scena actuală, iar dacă prestaţia lui Antonescu va continua la acest nivel, vai de PNL, vai de politica românească: PSD va câştiga viitoarele alegeri triumfal, conferind ineptului Ponta postul de prim-ministru, iar „specialiştilor” din jurul său posturi cheie.
• Patriciu îi spune lui Crin Antonescu: – Faci totul atât de încet! Gândeşti încet, scrii încet, vorbeşti încet, te mişti încet! Faci vreun lucru repede? – Da, obosesc repede! – răspunde Crin…
• Sute sau chiar mii de români cad zilnic pradă tentativelor de înşelăciune prin intermediul telefonului mobil, spun oficialii operatorilor de telefonie mobilă. Acest fapt este confirmat şi de Ministerul de Interne care a transmis o informare prin care atenţionează utilizatorii de telefoane mobile din România să fie atenţi la numărul 06.07.74.52.41. De altfel, în rândurile de mai jos, vă vom informa cu privire la mai multe înşelăciuni prin intermediul telefonului, pentru a nu cădea în capcana escrocilor, din ce în ce mai mulţi în ultima perioadă. Reprezentanţii ministerului susţin că acest număr nu trebuie apelat în momentul în care este primit prin SMS pe telefonul mobil, pentru că, altfel, riscăm ca următoarea factură să fie încărcată cu o sumă fabuloasă. Această informaţie, transmisă de Oficiul Central de Stopare a Terorismului, a fost comunicată în masă. Aceasta nu este singura înşelăciune pe care au pus-o la cale escrocii. Ei vă apelează pe GSM, se prezintă ca fiind „Provider” Orange sau SFR, Bouygues (sau orice reţea în care sunteţi abonat), vă cer să introduceţi un cod care este 09 # explicându-vă că este vorba de o verificare a mobilului dumneavoastră. NU TASTAŢI ÎN NICIUN CAZ CODUL INDICAT ŞI ÎNCHIDEŢI IMEDIAT. Nu le rămâne decât să creeze o nouă cartelă (sau oricât de multe) cu care vor vorbi în contul tău. Această fraudă se practică în mod curent şi este, deci, necesar ca această informaţie să fie difuzată rapid unui număr cât mai mare de persoane.
Dacă aveţi un apel telefonic şi pe mobil se afişează „A C E” nu răspundeţi, anulaţi apelul. Este un virus care distruge cartela SIM şi mobilul, lucru confirmat Motorola, Sagem şi Nokia. Avem şi câteva atenţionări în privinţa utilizatorilor Internetului cu privire la un nou virus care distruge sistemul de operare al calculatorului… Fiţi vigilenţi în următoarele zile! Nu deschideţi niciun mesaj care are ataşată o filă numita „Invitaţie”, indiferent cine o trimite. Este un virus care deschide o Flacără Olimpică. Aceasta „arde” întregul hard disc al computerului dumneavoastră. Virusul va fi trimis de la cineva care are adresa dvs. de email în lista de contact, de aceea trebuie să trimiteţi acest email tuturor contacţilor. Dacă primiţi un mail cu denumirea de „invitaţie”, chiar trimis de un prieten, nu-l deschideţi şi scoateţi-l din computer imediat. Acesta este cel mai periculos virus anunţat de CNN şi a fost clasificat de Microsoft ca fiind cel mai distructiv virus introdus vreodată în reţea. Acest virus a fost descoperit de câteva zile de către McAfee şi încă nu există remediu pentru el.
• Doamna Maria X-ulescu, a cărei zi onomastică a fost duminică (ocazie cu care îi transmitem, pe această cale, trdiţionalul „La mulţi ani”), are noi interese economice în judeţul nostru. Aşa zisa doamna de fier ruginit, după cum a fost botezată de presa critică, este interesată şi de cumpărarea Exploatării Miniere Rm. Vâlcea, cu unităţi de producţie în Oc. Mari (sare) şi Costeşti (calcar). Ehe, madama ştie că cine deţine “resursa” exploatărilor, deţine puterea în judeţ şi, de acea nu are somn şi stare. La coroana lui “sir bărbaso”, Mariuţa - cu mânuţa ei cea nouă - a pus nestematele izvoare naturale dintr-o staţiune balneo-climaterică, pe care le administrază acum cu profit de miliarde. Dar vrea şi sarea dela Ocne. Gura târgului vorbeşte că “madam Coana mare” dă din coate puternic pentru a conduce prin sare si Oltchim-ul iar pentru asta îşi petrece mai tot timpul prin birourile ministeriale de la Bucureşti, doar-doar o îndupleca vreun secretar de stat să-i susţină pofta cea poftit. Vom trăi şi vom vedea cum capriciile X-uleştei vor fi satisfăcute de guvernanţii portocalii, mai ales că doamna a ajuns şi în anturajul ministrului Videanu. De curând, am mai aflat că amploiata ia şi lecţii de hidroenergetică, pentru că este foarte, foarte interesată să cumpere microcentralele de pe pârâul Băieşu. Să stea şi ea la masa “băieţilor deştepţi”. Oare, s-o mai găsi cineva de pe la noi care să-i dea peste mânuţa ei cea nouă unde miliardele se ouă?
• Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Carmen Constantinescu, este într-un permanent concediu de odihnă. Veşnic obosită, ea nu catadicseşte să trimită redacţiilor de ziar din judeţ rapoartele prefecturii, documente publice ce ar trebui să ajungă în posesia jurnaliştilor pentru o justă informare a cetăţenilor. În schimb, dacă cineva îndrăzneşte să-l critice pe Bebe, pardon Petre Ungureanu, prefectul judeţului, sare ca arsă şi trimite cât ai clipi drepturi la replică interminabile, pe care ne cere să le publicăm în paginile ziarului. Când nu scrie drepturi la replică, activitate preferată a purtătorului de vorbe, Constantinescu caută asiduu icon-ul „send” al mail-ului pentru a trimite, din când în când, câte un document public presei locale. Atenţionăm pe această cale pe cea desemnată de Prefectura Vâlcea în a se ocupa de relaţia cu presa că, în cazul în care nu ne trimite materialele de presă sau informaţiile cuvenite, în timp util, înainte de şedinţele de consiliu prefectural sau de conferinţele de presă sau de oricare alte întâlniri ce au loc la sediul instituţiei pe care o reprezintă, vom desfăşura o campanie de presă pentru demiterea ei din funcţia pe care nu o onorează mai de loc. Nu putem accepta la nesfârşit personaje blazate, plictisite de muncă care dorm în papucii statului. A venit vremea competenţei şi a bunului-simţ în profesia exercitată, iar dacă madam Constantinescu nu se mai simte în stare să facă faţă atribuţiilor de serviciu, atunci ar fi mai bine să plece şi să lase locul altcuiva mai puţin obosit.
• Pataliputra
Acceptăm orice comentariu în care bunul simţ să-şi facă simţită prezenţa. Nu sunt admise comentarii sau replici conţinând cuvinte jignitoare sau texte în afara subiectului articolului comentat (reclamă, link-uri către site-uri fără relevanţă etc.) Orice încălcare duce la banarea IP-ului celui în cauză şi, automat, la blocarea acestuia de a mai putea posta alte comentarii. Vă rugăm să nu mai înjuraţi şi să ameninţaţi. Lucrurile astea, oricum, nu ne impresionează. Iar comentariile de genul ăsta nu le vom aproba. Aşa că... efortul este inutil. Dorim să păstrăm un mediu civilizat de discuţie, chiar şi în cazul discuţiilor contradictorii. Vă mulţumim.



