Săptămâna vâlceană pe scurt

• mi-am făcut o regulă din a nu citi comentariile la articolele pe care le scriu. M-am abătut de la această regulă, cu ceva timp în urmă şi am regretat. Şi asta pentru că am constatat că mulţi dintre cititorii noştri nu au mai evoluat spre civilizaţie, după ce ne-au insultat ani de zile şi, pentru asta, am scos rubrica comentariilor din ediţia on-line • liberalismul adevărat are o vorbă: “Nu da oamenilor peştele ci dă-le o undiţă şi arată-le unde e balta (sau învaţă-i să-l prindă)!”… Am văzut, cu toţii, la televiziune, scandalul creat de o profesoară exaltată preşedintelui Traian Băsescu, la Galaţi • nu ştiu cum se face, dar mai peste tot unde te duci dai peste Mihai Persu, biciclistul fugar de la PSD. Om mare de afaceri, dar cunoscut ca având o colonie de arici prin buzunare, se bagă peste tot, că doar are balta peşte • în zarva mare ce s-a produs la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, pesediştii şi liberalii au avut un schimb de replici dure, care au ajuns şi la urechile presei •

Mi-am făcut o regulă din a nu citi comentariile la articolele pe care le scriu. M-am abătut de la această regulă, cu ceva timp în urmă şi am regretat. Şi asta pentru că am constatat că mulţi dintre cititorii noştri nu au mai evoluat spre civilizaţie, după ce ne-au insultat ani de zile şi, pentru asta, am scos rubrica comentariilor din ediţia on-line. Din cauza unor nesăbuiţi, licheluţe cu pretenţii de onorabilitate, va trebui să o facem din nou, lipsind cititorii serioşi de posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere în antiteză cu al nostru şi lipsindu-ne de critica obiectivă ce o aşteptăm de la cititori, spre creşterea prestaţiei noastre jurnalistice. Redăm, mai jos câteva comentarii, lăsându-vă pe dumneavoastră să „apreciaţi” injuriile nepermise proferate – în cazul articolului «Un impostor politic la curtea „regelui” PDL Vâlcea», tămâierilor cu iz de servilism – în cazul articolului „Mihai Sporiş a trecut la PNL” şi nesimţirii – în cazul articolului „Ni s-a dat circ, că pâine nu mai este!”. În ultimul caz, nesimţirea vine de la faptul că un fost nichipercea de prin presa locală, inventator comic al termenului de „cercetificate”, scris în titlul unui articol, îşi dă cu părerea, literatura şi politica fiindu-i tot atât de grele precum carnea de porc la hepatici.

Comentariu la «Un impostor politic la curtea „regelui” PDL Vâlcea», de Mihăiţă Grigore – 7/2/2010

Acest impostor (cu referire la pedelistul Valentin Adrian Iliescu – n.r.) a păcălit zeci de giurgiuveni. Unii au dat sute de milioane de lei vechi lui Valentin Adrian Iliescu pentru a deveni miniştri, prefecţi, secretari de stat, consilieri judeţeni, subprefecţi, etc. Când a plecat de la PDL Giurgiu, a dat un tun de 4,6 miliarde lei vechi. Redactorul şef de la Giurgiu News, Ion Diaconescu zis Jim, este un informator al fostei securităţi, fost electrician la Combinatul chimic din Giurgiu, absolvent al Spiru Haret şi este plătit din bani publici la Parlamentul României. Bravo PDL Vâlcea că aţi dat un şut acestui mare nemernic şi impostor! Huo Valentin Adrian Iliescu!

Comentariu la „Mihai Sporiş a trecut la PNL” de Gheorghe Ioniţă

Pentru cele două demisii şi mai ales pentru motivul lor, nu pot decât să-l felicit pe d-nul Sporiş, mai ales că demisia, ca formă de protest, a devenit o RARĂ AVIS, în Ţara Românească. Bun venit în PNL, unde îl asigur pe d-nul Sporiş că este binevenit, dar sigur nu va găsi, neapărat, „organizaţia perfect calată pe dorinţele, idealurile” dânsului, dar sper că va pune şi dumnealui (ca şi noi şi alţii ce vor mai veni), umărul să construim organizaţia PNL la nivelul dorit.

• Comentariu la „Ni s-a dat circ, că pâine nu mai este!”, de Cumpănaşu Cristian 24/06/2010

Bravo domnul Romeo! Dar din ce citesc prin ziarele Vâlcii şi cele naţionale te asigur că se poate ajunge mult, mult mai jos. Păcat că eşti de dreapta. Mare păcat, dar eu respect opţiunile, mai ales când ele au şi fond. Cu respect, un fost coleg mult, mult mai mic, din presa vâlceană.

• Liberalismul adevărat are o vorbă: “Nu da oamenilor peştele ci dă-le o undiţă şi arată-le unde e balta (sau învaţă-i să-l prindă)!”… Am văzut, cu toţii, la televiziune, scandalul creat de o profesoară exaltată preşedintelui Traian Băsescu, la Galaţi. Faptul că o femeie disperată are senzaţia că statul este obligat să o ajute, deşi ea nu s-a folosit de soluţiile folosite în toată lumea civilizată aduse la pragul uşii ei, spune că românul încă nu înţelege nimic din ceea ce i se întâmplă şi că a rămas închis încă în mentalităţi comuniste… Faptul că un cadru didactic care ar trebui să priceapă aceste mecanisme face afirmaţii gândite de stomacul şi interesul propriu ne face să înţelegem mai exact de ce învăţământul din România este în halul în care este… În consecinţă, Băsescu avea dreptate! Până când trebuie să răbdăm ca tot nulul şi neavenitul să zbiere când habar nu are? Până când să ne fie ruşine să spunem lucrurilor pe nume? Doamne, cât de departe este societatea românească de raţiune! Se văd tarele societăţii noastre: egoismul, lipsa de reflexe democratice, minciuna şi politicianismul, lipsa de respect pentru instituţiile pe care trebuie să le dezvoltăm pentru a avea o societate normală, agresivitatea şi lipsa de raţiune. Dacă aceştia suntem noi cetăţenii români ai anului 2010 şi considerăm că am evoluat faţă de anii 1938-1939, atunci nu e de mirare că în ţara asta au fost atâtea dictaturi şi n-ar trebui să ne mire dacă cineva chiar va încerca să mai instaureze o nouă dictatură!

• Nu ştiu cum se face, dar mai peste tot unde te duci dai peste Mihai Persu, biciclistul fugar de la PSD. Om mare de afaceri, dar cunoscut ca având o colonie de arici prin buzunare, se bagă peste tot, că doar are balta peşte. Da, aţi citit bine. Mihăiţă are o baltă plină de peşte, la Tătărani, lângă Băbeni, fosta baltă a Gospodăriei de partid PCR (Rotarule, de ce nu revendici balta, că numele partidului l-ai revendicat şi l-ai obţinut!). Balta asta are un istoric cel puţin ciudat. Doar terenul de pe lângă oglinda lacurilor poate fi vândut, că oglinda de apă este a Direcţiei Apelor Olt. C-aşa-i la îngrămădeală! Ea a fost când a lui Sorin Târcă, când a lui Doru Florescu – Urban. Nu mai ştim cine i-a vândut-o lui „Persu ăl mic”, dar omul are pământul şi nu apa, dar exploatează peştele din bălţi. Şi nu gratis, ci pe bani. Vâlcenii amatori de peşte în proţap plătesc un milion ziua de pescuit şi pentru fiecare kilogram de peşte prins, încă 100.000 lei contravaloare. Afacere de afacere, că, nu-i aşa?, are balta peşte… Şi uite aşa, celebrul căutător de funcţii politice şi preamărire administrativă s-a dat la fund, adică a dat la fund, după crăpălăii cei mari şi cotloniţi prin mâlul bălţii renumite.

• În zarva mare ce s-a produs la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, pesediştii şi liberalii au avut un schimb de replici dure, care au ajuns şi la urechile presei. Supărat nevoie mare că aleşii judeţeni PNL sabotează validarea sa în funcţia de şef al Serviciului de Pază şi Protecţie din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, pesedistul Nicolae Spiridon a început să-i strige vrute şi nevrute liberalului Constantin Monceanu. Printre altele, el i-a reproşat lipsa de colaborare în cadrul Consiliului, având în vedere că şeful său de partid menţine încă în funcţii de directori oameni de vază ai liberalilor. Printre aceştia se numără Nicolae Badea – directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea şi Nicolae Vălimăreanu – directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea. „Domnul preşedinte i-a menţinut în funcţii pe toţi liberalii voştri” – i-a spus Spiridon lui Monceanu. Ion Cîlea, aflându-se prin preajmă, nu s-a putut abţine să nu intervină, ameninţându-i voalat pe liberali că va avea grijă ca acest lucru să nu mai continue. „Lasă că-i rad eu acum pe toţi” – le-a transmis preşedintele CJ liberalilor.

Şi cum Ion Cîlea era la capitolul ameninţări, nu i-a ocolit nici pe colegii săi de partid. După ce au băgat buletinele de vot în urne, mai mulţi pedelişti şi social-democraţi s-au grăbit să plece la alte treburi, neştiind că va urma un scandal fără precedent la finalul şedinţei de CJ. Unul dintre cei care au plecat a fost pesedistul Dumitru Tărăşenie, care se grăbea să ajungă în altă parte. Decizându-se să se reia votul după ce buletinele de vot nu dădeau la numărătoare, atât Cîlea, cât şi Bulacu au început să dea telefoane în disperare pentru a-şi convinge colegii să se întoarcă la şedinţă. Dumitru Tărăşenie, însă, a fost sunat de majoritatea pesediştilor din sală, el nedorind să le răspundă nici lui Costi Rădulescu, nici lui Dumitru Persu şi nici lui Victor Marin. Nervos la maximum, Cîlea a cerut să i se aducă telefonul din birou, urlând cât îl ţineau plămânii şi ameninţând că îl va da afară din partid. „Luaţi telefonul meu din birou să-l sun eu pe Tărăşenie, dacă nu procedăm la alte măsuri” – a tunat Ion Cîlea. În cele din urmă, după insistenţe, Dumitru Tărăşenie a apărut în sala de şedinţe, fiind luat la rost de şeful său de partid că a plecat înainte să se termine întâlnirea. Consilierul judeţean PSD şi-a cerut scuze şi a motivat că a avut telefonul pe silenţios şi de aceea nu a răspuns.

• Pataliputra


Acceptăm orice comentariu în care bunul simţ să-şi facă simţită prezenţa. Nu sunt admise comentarii sau replici conţinând cuvinte jignitoare sau texte în afara subiectului articolului comentat (reclamă, link-uri către site-uri fără relevanţă etc.) Orice încălcare duce la banarea IP-ului celui în cauză şi, automat, la blocarea acestuia de a mai putea posta alte comentarii. Vă rugăm să nu mai înjuraţi şi să ameninţaţi. Lucrurile astea, oricum, nu ne impresionează. Iar comentariile de genul ăsta nu le vom aproba. Aşa că... efortul este inutil. Dorim să păstrăm un mediu civilizat de discuţie, chiar şi în cazul discuţiilor contradictorii. Vă mulţumim.

Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 SC Promeo Media SRL. Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.
reclama reclama reclama reclama reclama reclama
ziare reclama
Click Design