SĂPTĂMÂNA VÂLCENĂ PE SCURT
- joi, 1 iulie 2010
- 473 vizualizări
• mai zilele trecute, binecunoscutul şi inconfundabilul Crinu Popescu – „călăul” fostului primar Mircia Gutău, a fost văzut alergând printre blocurile din cartierul Sud al municipiului Rm. Vâlcea, urmărit de doi indivizi • şi pentru că am amintit de fostul primar Gutău, trebuie să semnalăm că sunt tot mai mulţi care-şi arată nemulţumirea de cum arată acum municipiul Rm.Vâlcea • Constatăm cu plăcere, că lupta pentru postul de subprefect, la Prefectura Vâlcea, a intrat în anonimat • pesediştii au înregistrat un nou eşec. Unul după altul. Dorinţa acestora de a introduce o nouă moţiune de cenzură împotriva guvernului Boc, a fost o aventură • de cum am scris despre secretarul general al organizaţiei judeţene a PDL – Anton Miţaru, cum au început să curgă informaţiile despre activitatea sa privată •
• Mai zilele trecute, binecunoscutul şi inconfundabilul Crinu Popescu – „călăul” fostului primar Mircia Gutău, a fost văzut alergând printre blocurile din cartierul Sud al municipiului Rm. Vâlcea, urmărit de doi indivizi, laţi în spate şi cu cefe groase, de recuperatori. Erau creditorii acestuia, care-şi voiau înapoi banii împrumutaţi lui şi de care fugeau Crinu ca dracu’ de tămâie. Cursa contracronometru a luat sfârşit cu bine, iar seara într-un anturaj apropiat, denunţătorul profesionist, deranjat de situaţia în care se află, cu creditorii în cârcă, a afirmat că, acum, i-ar fi mai bine să se afle în puşcărie unde este păzit şi nici nu mai are stresul scoaterii dobânzilor şi împrumutului din piatră seacă ca să-i returneze. Iată că pe individ l-au ajuns blestemele lui Gutău din urmă şi viitorul lui nu sună bine. Fără credibilitate în afaceri, chiflar la capitolul bani personali, fără prieteni şi anturaj elevat, Crinu Popescu este numai bun de dus la Grădina Zoologică, să dea mâncare la urşi, că de râs s-a făcut singur şi nu poate concura râşii aduşi din Parâng. De ăştia, e ceva de capul lor, nu aţi văzut ce cerceluşi din păr au ei în vârful urechilor? Pentru acest specimen uman, nu mai există decât o soluţie: să se ducă la DNA şi să demaşte înscenarea făcută primarului, punându-şi cenuşă în cap, mai ales că, autodenunţându-se, nu va putea fi pedepsit. Altfel, „şeful nostru, al tuturor, Cel de Sus” îl va măsura, număra şi cântări cu o unitate de măsură specifică păcătoşilor din smoala Iadului.
• Şi pentru că am amintit de fostul primar Gutău, trebuie să semnalăm că sunt tot mai mulţi care-şi arată nemulţumirea de cum arată acum municipiul Rm.Vâlcea. Poate nu am fi publicat această informaţie dacă unul din prietenii ziarului nostru – Victor Dumitrescu, fost director la ROMSILVA-Vâlcea, într-un fel adversar şi critic acerb al fostului nostru primar nu ne-ar fi sunat la redacţie, menţionând că regretă absenţa lui Mircia Gutău de la cârma administraţiei publice locale din Rm. Vâlcea. „Da, domnilor, îl regret pe Gutău. Acum vă dau dreptate şi vă susţin afirmaţiile că a fost un primar bun. Constataţi, vă rog, cum arată străzile din municipiu, ambuteiajele datorate reparaţiilor care nu se mai termină, iarba de pe rambleul căii ferate şi neorânduiala pe străzi” – ne-a declarat acesta. Pentru că am fost susţinătorii actualului primar, în campania electorală, nu putem face niciun comentariu, dar nici nu ne putem face că nu vedem diferenţa dintre cele două administraţii. Suntem convinşi că, la semnalele presei, primarul Rădulescu îşi va muştrului subordonaţii pentru eliminarea nemulţumirilor electorilor săi.
• Constatăm cu plăcere, că lupta pentru postul de subprefect, la Prefectura Vâlcea, a intrat în anonimat. Credeţi că s-a întâmplat asta pentru că au scăzut dorinţele de preamărire sau de bunăstare? Aiurea. S-a aflat, pe unde scurte, că se va reduce numărul subprefecţilor, în ţară şi se începe cu scoaterea din schema de funcţiuni a posturilor neocupate până acum. Punctul nostru de vedere l-am exprimat mai sus şi nu este lipsit de realitate să se facă economii la buget, prin desfiinţarea Prefecturilor şi trecerea serviciilor de specialitate, la Consiliul Judeţean. Nu ar fi rău ca asta să se şi poată face, scăpând de bărbiţa şi aerele de academician tomnatic ale lui Bebe Ungureanu, tăticul misterelor din zona nord a judeţului, petrecute prin pădurile patriei, terenurile din jurul pârtiei de schi, etc., etc.
• De cum am scris despre secretarul general al organizaţiei judeţene a PDL – Anton Miţaru, cum au început să curgă informaţiile despre activitatea sa privată. O ultimă ştire ne spune că omul nu este atât de bolnav pe cât se dă, din moment ce participă la vânători organizate în zona de sud a judeţului. În urmă cu ceva timp, el a fost văzut în zona Zătreni, participând la o vânătoare organizată de băieţii de la PSD şi PNL avându-l în frunte pe primarul Liţoiu Constantin, secondat de consilierul liberal Nicolae Cobrescu şi Bădiţă – pesedistul vânător înrăit. Acum, noi nu mai ştim ce s-a vânat prin pădurile unde le-au umblat picioarele, dar, cu siguranţă, Miţaru a luat partea cea mai mare de carne, că, deh, el este tartorul ce trage sforile la partid ca să încurce sau să ajute primarii. Sursa noastră internă ne-a declarat că Miţaru îl „fezandează” pe primarul liberal din Zătreni, momindu-l ca să treacă la portocalii. Deci, atenţie la neatenţie, tovarăşi!
• Pesediştii au înregistrat un nou eşec. Unul după altul. Dorinţa acestora de a introduce o nouă moţiune de cenzură împotriva guvernului Boc a fost o aventură. Nu s-au putut strânge numărul de semnături ale parlamentarilor ca să se poată declanşa o astfel de procedură. Avem atâta minte cât să bănuim şi singuri că “moţiunea populară” dorită de Victor Ponta, liderul PSD, este un bombardament comandat fără alt scop, decât acela de a dărâma guvernul şi de a lăsa locul gol, pentru ca preşedintele să aibă subiect de meditaţie în nopţile de nesomn. Practica arată că nu există, pentru Ponta, alt extraveral mai bun decât nesomnul preşedintelui, atunci când acesta constată că nimeni nu mai are curajul să privească spre Palatul Victoria, fără să sufle în iaurt. Pus faţă în faţă cu locul gol, cu insomnia sa şi cu iaurtul altora, preşedintele nu prea va avea de ales. Ori îl va numi din nou pe Boc, ceea ce l-ar nimici de tot în sondaje, ori va alege un fruntaş pedelist cunoscut printre telespectatori pentru vilele, maşinile şi concediile sale, ceea ce înseamnă sinucidere, ori va scoate din manşetă un tehnocrat, ceea ce e mai rău decât o eutanasiere. Păi, cum să plece Piticu, de la ciolan. A minţit că desfiinţează mai multe agenţii, nu a desfiinţat, a minţit că reduce numărul secretarilor de stat, nu a redus. O propunere mai bună ar fi desfiinţarea prefecturilor, care nu au niciun rost, conducerea judeţelor fiind lăsată Consiliilor Judeţene care sunt aleşi de popor prin vot. Pentru ce se plătesc câte 30-40 de funcţionari la 41 de prefecturi? O a doua propunere ar fi să nu se mai salarizeze consilierii la primării, timp de 6 luni. Şi aşa, nu au niciun aport. Avem în România circa 40.000 de consilieri x 30% din salariul primarului, la două ore cât vin la şedinţă pe lună şi iau, fiecare, câte 1200 roni, ar fi egal cu deficitul care s-ar fi recuperat de la pensionari. Ţinându-se cont că mai toţi consilierii sunt medici, patroni, profesori, deci au un salariu de bază, nu ar fi nici un capăt de lume să nu primească indemnizaţiile. Sau să le doneze în contul Solidaritatea. Dar premierul Boc şi preşedintele Băsescu se fac că nu aud şi nu văd, şi merg, înainte, precum calul cu căpăstru. Dă-le, Doamne, şi lor minte, să audă glasul poporului…
• Băsescu nu e Ţepeş!
La curtea lui Vodă e şedinţă mare,
Stau boieri pe scaun, stau şi în picioare,
Se discută probleme, se analizează
Ce nu merge bine, ce incomodează;
În cap de masă, pe scaun, însuşi Vodă Ţepeş stă,
Boierul Velea face prezenţa şi numără.
Se ridică Vasile, zice: “Ţepeş Doamne,
Stăm bine cu producţia de cereale şi carne,
Am depăşit planul în industria de zgură
Şi-am fost informat că nici nu se mai fură;
În producţia de ţepe suntem, Doamne, pe primul loc în lume,
I-am depăşit pe-americani, fără ruşine, putem spune!”
“Dar există probleme şi în industria de ţepe!”
Se ridică în picioare boierul Sulea Trepe.
“Nu mai avem lemn de paltin, producţia stagnează de ieri,
Iar stejarul, Ţepeş Doamne, îl ţinem doar pentru boieri,
De aceea propun să facem ţepele din lemn de prun!
Vor fi beţivi mai puţini, iar lemnul e destul de bun…”
“E o propunere bună”, zice Ţepeş, “Propun
Chiar de mâine să-nceapă producţia cu lemn de prun!
Totul să meargă bine, ţeapa să iasă fain,
Să nu se neglijeze problema de design,
Ţeapa să fie suplă, să satisfacă clientul,
Să se potrivească perfect cu clima şi ambientul,
Să se trimită cadre să se specializeze,
Economia de lemn să nu se neglijeze,
Printr-o reproiectare justă să se elimine orice sofism,
Astfel încât ţepele să reziste şi la seism!”
• Stă Băselu crispat în Palatul Cotroceni. Lângă el se află Sebastian Lăzăroiu. Aşteaptă hotărârea CCR… Sună telefonul. Răspunde Lăzăroiu. Sare în sus de bucurie:
- Ura! Însuşi Preşedintele Curţii, Zegrean, ne-a asigurat că legile vor trece. Am învins. La anul vom avea cu 1 milion de pensionari mai puţin.
- Zegrean ăsta, ce om, ce om! oftează emoţionat Băselu. L-am ales cu atâta grijă să fie independent şi vertical… nici nu are doctoratul în drept… nici nu a publicat vreo carte… a fost deputat FSN, apoi PD… a fost jurisconsult la o brutărie… şi uite, un om atât de simplu, fără prea mare cultură juridică, a înţeles perfect care este INTERESUL ŢĂRII… Transmite-i felicitări, Sebastian, şi adu-i aminte că avem nevoie şi de eliminarea a 400.000 bugetari… Sebi vorbeşte din nou şi-l întreabă pe Şefu’:
- Şefu’, Zegrean întreabă dacă trebuie eliminaţi fizic sau împinşi la sinucidere…
- Totuna! Numai să scăpăm de ei. Iar după aceea mărim şi TVA şi cota unică! Mai avem nevoie de vreo două miliarde de euro şi apoi mă pot retrage…
• Pataliputra
Acceptăm orice comentariu în care bunul simţ să-şi facă simţită prezenţa. Nu sunt admise comentarii sau replici conţinând cuvinte jignitoare sau texte în afara subiectului articolului comentat (reclamă, link-uri către site-uri fără relevanţă etc.) Orice încălcare duce la banarea IP-ului celui în cauză şi, automat, la blocarea acestuia de a mai putea posta alte comentarii. Vă rugăm să nu mai înjuraţi şi să ameninţaţi. Lucrurile astea, oricum, nu ne impresionează. Iar comentariile de genul ăsta nu le vom aproba. Aşa că... efortul este inutil. Dorim să păstrăm un mediu civilizat de discuţie, chiar şi în cazul discuţiilor contradictorii. Vă mulţumim.


