Le-a intrat tirul în case
- joi, 1 iulie 2010
- 872 vizualizări
Două case au fost grav avariate, iar cea de a treia a rămas fără porţi, după ce un tir încărcat cu hârtie igienică a intrat în ele. Nu au existat victime omeneşti. Un stâlp de curent electric a fost retezat, iar zeci de case au rămas fără curent electric.
Într-o curbă uşoară la km 225+ 800 de pe DN 7 pe raza localităţii Robeşti, judeţul Vâlcea, şoferul, Marcel Davel, de 40 de ani, care se deplasa de la Sibiu la Râmnicu Vâlcea, a intrat cu viteză. Din cauza încărcăturii de peste două tone, nu a mai putut redresa maşina şi a părăsit partea carosabilă.
“Eram în curte când am văzut cum TIR-ul îmi smulge gardul, apoi a rupt un stâlp de curent electric, a distrus pereţii unei case şi s-a oprit în a treia casă de la mine, chiar în dormitor. Poarta mea este acum în dormitorul verişoarei mele. Dacă eram un pic mai aproape de gard, mă spulbera”, spune Constantin Lăzureanu.
Casa Elenei Lăzureanu, de 69 de ani, a fost zguduită din temelie şi deplasată câţiva centimetri. Zidul unei camere a fost doborât şi peste tot au apărut fisuri. “Cabina camionului a ajuns până lângă canapeaua din dormitor, iar bucăţile de zid au fost aruncate aproape doi metri. Mare noroc am avut că nu a fost nimeni în casă în momentul impactului. Înainte cu o oră de tragedie, un coleg de-al meu a dormit în camera respectivă. Dacă nu pleca la serviciu acum era mort”, spune fiul Elenei Lăzureanu.
Bătrânei nu-i vine să creadă că locuinţa îi este distrusă mai mult de jumătate, iar ea este în viaţă. “Dumnezeu m-a ocrotit şi nu m-a lăsat să stau acasă să asist la nenorocire, muream de inimă rea. Am plecat la prima oră cu treburi la Racoviţa. Când m-au sunat vecinii să îmi spună de necaz, am crezut că înnebunesc. Ştiam că fiul meu a rămas în casă cu un coleg” – spune bătrâna.
Elena Lăzureanu are şi motive să se teamă de accidente rutiere. “Soţul meu a murit acum 11 ani lovit pe un pod într-o curbă de un TIR. Acum doi ani, o maşină a intrat în porţi, iar acum altul mi-a dărâmat casa” – susţine bătrâna.
În cea de a doua locuinţă avariată nu se poate ajunge deocamdată pentru evaluarea pagubelor, are toate intrările blocate de remorca TIR-ului. Proprietarii sunt plecaţi din localitate şi încă nu au aflat de accident.
Firma la care era angajat şoferul neatent trebuie să suporte acum toate pagubele provocate. Atât celor trei familii, cât şi celor de la CEZ, cărora le-a pus la pământ un stâlp şi le-a rupt reţeaua electrică pe mai mulţi metri.
Potrivit diagramei camionul avea în jur de 70 km /oră în curba respectivă, iar limita era 50 de km/oră. “Pe linie rutieră, şoferul va fi sancţionat cu amendă de 120 de lei pentru viteză, fără puncte de penalizare. Pentru restul pagubelor provocate va da socoteală în faţa angajatorului”, a declarat agent şef Gabriel Stănculescu, Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea.
În ultimii cinci ani, pe Drumul Naţional 7, în sectorul Vâlcea, s-au înregistrat 500 de accidente rutiere, dintre care 270 foarte grave soldate cu morţi şi răniţi.
Acceptăm orice comentariu în care bunul simţ să-şi facă simţită prezenţa. Nu sunt admise comentarii sau replici conţinând cuvinte jignitoare sau texte în afara subiectului articolului comentat (reclamă, link-uri către site-uri fără relevanţă etc.) Orice încălcare duce la banarea IP-ului celui în cauză şi, automat, la blocarea acestuia de a mai putea posta alte comentarii. Vă rugăm să nu mai înjuraţi şi să ameninţaţi. Lucrurile astea, oricum, nu ne impresionează. Iar comentariile de genul ăsta nu le vom aproba. Aşa că... efortul este inutil. Dorim să păstrăm un mediu civilizat de discuţie, chiar şi în cazul discuţiilor contradictorii. Vă mulţumim.



