Lorică Gorun recidivează
- joi, 10 iunie 2010, 0:00
- Dezvăluiri, Fapt divers
- 2,206 vizualizări
ARESTĂRI. Peste 40 de indivizi din Vâlcea, Bucureşti, Vrancea, Argeş şi Ialomiţa s-au trezit în dimineaţa zilei de 8 iunie a.c. cu mascaţii la uşă. Ei erau organizaţi în grupări infracţionale şi sunt învinuiţi de comiterea de fraude la unele firme de leasing şi alte operaţiuni bancare frauduloase. Prejudiciul estimat la unele firme de leasing şi persoane fizice se ridică la 700.000 euro. Miercuri, 9 iunie a.c. Tribunal Vâlcea a emis mandate de arestare preventivă pentru Lorică Gorun şi alte patru persoane.
RAUL POP
Operaţiunea a fost coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba, Cluj Napoca, Piteşti şi Biroul Teritorial Vâlcea şi s-a reuşit destructurarea acestor grupări infracţional organizate, care, conform anchetatorilor, erau conduse de Ion Gorun, zis Lorică.
Astfel, în dimineaţa zilei de 8 iunie a.c. s-au efectuat simultan 47 de percheziţii domiciliare în Vâlcea, Bucureşti, Vrancea, Argeş şi Ialomiţa şi au fost conduse la sediul DIICOT un număr total de 37 de persoane, care au fost audiate de anchetatori. La sediul DIICOT din Rm. Vâlcea au fost cercetate 24 de persoane. Miercuri, 8 iunie a.c. în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vâlcea au fost aduşi Ion Gorun, zis Lorică, Nicolae Alexandru Găitănaru, Valentin Roşu, Dan Ilie, din Vâlcea şi Mihai Iosif din Bucureşti.
Din primele informaţii, oamenii legii au reţinut în sarcina învinuiţilor, coordonaţi de liderul lor, Lorică Gorun, faptul că au desfăşurat activităţi de inducere în eroare şi achiziţionarea unor autoturisme de la firmele de leasing, care au fost ulterior înscrise în circulaţie prin folosirea de documente de identificare şi omologare false. Până la această dată, au fost identificate un număr de 50 de autovehicule achiziţionate în acest mod, prejudiciul produs unor societăţi de leasing sau unor persoane fizice fiind de aproximativ 700.000 euro.
Cercetările au fost efectuate cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Birourilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Cluj, Piteşti şi Vâlcea, iar suportul tehnic a fost asigurat de către DGIPI.


