Pensionarii care au primit, ilegal, pensii de invaliditate vor returna banii

MĂSURI. Guvernul României a introdus o completare la proiectul de lege privind pensiile, înaintat Parlamentului pentru angajarea răspunderii, ce se referă la persoanele încadrate nejustificat într-un grad de invaliditate pentru a ieşi la pensie. În plus, în aceiaşi categorie, sunt încadraţi şi medicii care au emis documentele de pensionare fi consideraţi infractori şi vor risca să fie sancţionaţi cu închisoarea, iar pensionarul va fi obligat să restituie integral banii încasaţi în acest mod.
Guvernul susţine că într-un interval de 3 ani trebuie să fie verificat modul în care pensionarii de invaliditate au fost încadraţi în acest grad, dar a introdus şi sancţiuni dure atât pentru persoanele în cazul cărora se va descoperi că au ieşit nejustificat la pensie pe motiv de invaliditate, cât şi pentru medicii care i-au ajutat. „Dacă în urma verificării încadrării în grad de invaliditate rezultă că dreptul la pensia de invaliditate a fost acordat prin săvârşirea unor infracţiuni, atât beneficiarul pensiei de invaliditate, cât şi persoanele care au participat, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni ce a avut ca rezultat încadrarea în grad de invaliditate răspund în condiţiile legii. Beneficiarul pensiei de invaliditate obţinută prin săvârşirea unor infracţiuni va putea fi obligat să restituie integral sumele astfel încasate”, se arată în proiectul de lege.
Întrebat dacă a auzit de proiectul de lege despre care aminteam, Gabriel Andreescu, directorul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, ne-a declarat că nu a aflat, deocamdată nimic şi că i se pare oarecum bizară decizia Executivului. „Periodic, dosarele de pensii ale persoanelor cu invaliditate de muncă, din toată ţara, sunt transportate la Institutul Naţional de Expertize Medicale şi Recuperare pentru a fi verificate. Acest lucru se face anual, dar se vede treaba, pentru unii este o mare noutate. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare, dar, aşa cum v-am spus, verificări de genul celor propuse de Guvern se fac periodic”, a menţionat Andreescu.
Acţiunile de verificare vor fi efectuate de către Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.  Guvernul justifică verificarea pensiilor de invaliditate prin faptul că beneficiarii acestui tip de pensie reprezintă în prezent aproape 4,5% din forţa de muncă, cu o creştere rapidă în ultimii ani, anticipându-se că majorarea numărului de solicitări de pensionare va spori deficitul bugetului de pensii din 2010 cu peste 0,5% din PIB, la peste 2,25% din PIB.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU
olivia.pirvu@voceavalcii.ro

4 Comentarii în “Pensionarii care au primit, ilegal, pensii de invaliditate vor returna banii”

  • gigi a scris în 7 iunie, 2010, 3:58

    Sure thing! Asa o sa fie! Negresit! Mai ales partea aia cu medicii care totdeauna au fost, sunt si vor ramane paraleli cu legea!

  • emilia a scris în 7 iunie, 2010, 19:36

    Da,si eu as vrea sa o mai vad si pe asta,asa ceva nu se va intampla in Romania.

  • Mihai a scris în 17 iunie, 2010, 10:15

    Daca Guvernul va reusi sa stopeze macar acest fenomen de iesire la pensie pe caz de invaliditate, iar beneficiarii sa nu fie nici nevazatori, nici bolnavi, nici incapabilid e a munca, va fi o mare victorie. Exista sute de mii de handicapati care merg, care beau, se bat la carciumi, sau muncesc la negru, luand insa si drepturi de handicapat, unii avand chiar si insotitor (platit, desigur). Pai era asa ceva pe vremea lui Ceausescu ? Nu, ca le era teama medicilor si oamenilor sa faca asemenea marsavii. Eu am doi vecini, unul nevazator cu pensie, dar merge bine mersi cu masina, iar unul ditamai zdrahonul, bolnav cica de nus tiu ce dar bea toata ziua la carciuma din colt. Eu muncesc si platesc tot felul de taxe si impozite, din care ii platesc si pe acesti nsimtiti. E normal, oameni buni ?

  • gabi a scris în 8 iulie, 2010, 10:50

    a vazut cineva vre-un medic legat? Stim cu totii ca iau cel mai multi bani. cine stie citi bani ia un medic din valcea pe zi, dar intr-o luna si tot asa. Toata lumea a dat la doctori chiar si cei care au iesit pe drept la pensie de boala, ca daca nu dadea tot nu reusea sa iasa. pacat ca nici un doctor nu e tras la raspundere, nu mai zic ca a fost examinat de o comisie!!!!!!!!

Scrieţi un comentariu

Copyright © 2010 SC Promeo Media SRL. Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.
reclama reclama reclama reclama reclama reclama reclama
ziare reclama
Click Design